Daimler ameninta ca divorteaza de Chrysler

Celebrul grup german de automobile Daimler anunta, pentu prima data, ca s-ar putea desparti de filiala sa americana Chrysler.

“Nu excludem nicio optiune strategica pentru Chrysler. Orice e posibil, dar deocamdata nu pot sa va spun nimic.”, a declarat patronul DaimlerChrysler, Dieter Zetsche, la prezentarea rezultatelor anuale ale constructorului, scrie Le Monde.

Grupul german a mandatat deja banca JP Morgan sa studieze diferitele posibilitati in acest sens.

Mariajul intre cele doua grupuri in 1998, anuntat cu surle si trambite, a fost considerat “fuziunea secolului”. Dar, in scurt timp, s-a transformat in cosmar, grupul german restructurand mult filiala sa americana care a ramas deficitara.

Prima restructurare, in 2001, a dus la concedierea a 26 000 de angajati. In ciuda acestui fapt, filiala a anuntat profit in 2004 si 2005, dar anul trecut bilantul Chrysler a aratat pierderi de 1,11 miliarde de euro.

In acest context, Daimler anunta acum ceea ce ar putea fi ultima sansa pentru americani: concedierea a 13 000 de angajati din America de Nord, pana in 2009, adica 16 % din efectivele Chrysler.

Tom LaSorda, presedintele Chrysler, a promis ca va obtine profit in 2008. Pentru aceasta constructorul a prevazut reducerea capacitatii sala de productie cu 400 000 de vehicule.

In paralel, Chrysler urmareste sa-si diversifice gama automobilelor cu consum mai mic de combustibil.

HotNews.ro, C.N.A., 16 feb 2007


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




like la pagina pentru a continua!