Filme noi – Filme tari online gratis

Începutul acesta de an este destul de sărăcăcios în filme noi de calitate, au apărut foarte multe „petarde”, cele mai de Doamne ajută sunt tot alea de anul trecut, care acum au apărut în calitate bună pe torrente.

Un exemplu de fail, după umila mea părere, chiar dacă e vorba despre un serial, este Spartacus.

Prima serie, cea în care Andy Whitfield îl interpreta pe Spartacus, este absolut impresionantă, te ţine cu sufletul la gură din primul şi până în ultimul minut.

Acum, s-a transformat totul într-o telenovelă proastă (nu că ar exista vreo telenovelă bună), toată acţiunea e în slow motion, replicile sunt pline de clişee, un fail total ce să mai…

Şi sincer, îmi pare tare rău, mi-a plăcut enorm prima serie, iar asta strică absolut tot ce s-a construit până acum, mai bine n-ar fi continuat-o.

Tot ce înseamnă filme noi sunt numai prostii, cele cu adevărat bune, cel puţin care se anunţă a fi bune şi pe care eu le aştept cu un deosebit interes, gen Underworld: Awakening, The Grey sau Man on a Ledge, sunt CAM-uri ori TS-uri, iar eu urăsc să mă uit la filme care sunt filmate „cu mobilul”.

Cinematograful mi-e destul de inaccesibil ca să le pot vedea acolo, nu din cauza banilor ci din alte motive obiective, aşa că trebuie să aştept să apară pe torrente, sau pe site-urile de filme online, într-o calitate cât de cât bună, mai ales în ceea ce priveşte imaginea.

Să vedem însă cât vor mai rezista şi aceste torrente şi site-uri de filme online, cu această ACTA care se abate asupra lor şi implicit a noastră.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.