Fondul suveran de investitii de 10 mld. euro: ce este si cum functioneaza

Programul de guvernare 2017-2020 prevede înfiinţare unui fond suveran de dezvoltare şi investiţii (FSDI) după modelul celor din Norvegia, Franţa, Italia sau Polonia. Acesta va avea o valoare aproximativă de 10 miliarde de euro.

Potrivit programului de guvernare, fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale companiilor de stat aflate pe profit precum şi de veniturile provenite din emisiuni de obligaţiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri – aparţinând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul).

“Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susţină economic.”

Cine beneficiază:

– Estimăm că 10 mld. de euro vor intra în economia României în următorii 4 ani prin FSDI. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Şantierul Naval Constanţa, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităăţ: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren.

– Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii 4 ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a 8 spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI este estimata la 3,5 mld. euro.

– Alte 3 mld. euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020. FSDI împreună cu alte bănci internaţionale, BEI, BERD şi Banca Mondială, care şi-au exprimat deja interesul în discuţiile pe care le-am avut, va construi în parteneriat public- privat autostrăzi pe care le va deţine pentru o perioadă de 30 ani şi care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra.

– O altă industrie dezvoltată prin FSDI va fi cea de armament, prin extinderea capacităăţlor fabricilor existente.

Deşi bugetul de stat se va diminua iniţial cu 2,6 mld. lei, bani care nu se vor mai încasa din dividendele companiilor de stat, datorită activităţii economice puternice a FSDI, se vor încasa la buget sume din taxe şi impozite de aproximativ 9 mld. lei. În acest fel, în 2020, surplusul anual adus la bugetul de stat de către FSDI va fi de cel puţin 6 mld. lei, anticipează programul de guvernare.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: