Harvard si Stanford vin in Romania

Cele mai importante universitati din lume isi prezinta ofertele la Bucuresti. Peste 70 de institutii internationale din Europa si SUA, intre care Harvard, Massachusetts Institute of Technology, Stanford University, Pepperdine si Richmond, isi vor prezenta oferta educationala la cea de-a doua editie a Romanian International University Fair (RIUF).

Targul se va desfasura astazi si maine, la Universitatea Politehnica Bucuresti si este dedicat liceenilor, studentilor, dar si absolventilor de facultate interesati de studii in strainatate.

Tinerii care vor veni la targ vor afla ca studiile peste hotare nu sunt o exclusivitate a olimpicilor, asa cum se crede. Mai mult, posibilii candidati la studii internationale vor putea interactiona cu finantatori sau institutii ce ofera burse in afara tarii.

Seminarii, work-shopuri, povesti de succes

In schimbul a 70.000 de lei vechi, cat costa biletul de intrare la targ, vizitatorii RIUF 2006 au posibilitatea sa participe la peste 40 de seminarii, work-shopuri si prezentari, sustinute de studenti si absolventi ai unor programe internationale celebre desfasurate la Harvard, Stanford, Pepperdine, INSEAD sau Queen Mary.

Romani care au studiat in SUA vor impartasi experientele academice, iar directori ai departamentelor de admitere la universitati internationale si consilieri educationali ai centrelor de informare, precum Comisia Fulbright, Consiliul Britanic sau Serviciul German de Schimburi Academice, isi vor prezenta programele si vor raspunde la intrebarile tinerilor romani.

“Cum se aplica la o universitate internationala?”, “Cum se pregateste un dosar de admitere?”, “Cum se pot gasi bani pentru taxele de scolarizare?”, la aceste intrebari si la multe altele se vor gasi raspunsuri la RIUF 2006, direct de la sursa.

Ieftin in Europa, scump in State

Potrivit organizatorilor, in topul tarilor interesate de inteligenta romaneasca se afla Statele Unite ale Americii, de aici si numarul mare de reprezentanti ai universitatilor nord-americane la RIUF. Programele de studiu in State sunt insa mult mai scumpe decat cele din tarile Uniunii Europene, asta din cauza ca sistemul american este preponderent privat.

Stagiile de pregatire la universitatile europene ajung la 3.000-4.000 de euro, in timp ce pentru un an intr-o institutie de invatamant din State trebuie sa scoateti din buzunar si 30.000 de dolari. Eventuala integrare europeana a Romaniei va scadea taxele programelor de scolarizare internationala pentru aplicantii romani.

Un program care costa acum 7.000 de euro va ajunge in 2007 la aproximativ 1.500 de euro.

Evenimentul Zilei, Oana Botezatu, 01 apr 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.