Jobul tau iti creeaza probleme de sanatate? Afla care sunt cele mai nesanatoase joburi

Dacă crezi că jobul tău îți creează probleme de sănătate pentru că stai prea mult în picioare sau, dimpotrivă, pentru că petreci prea mult timp așezat, gândește-te din nou. Cele mai nesănătoase locuri de muncă din lume nu sunt întotdeauna cele la care te-ai aștepta. Iată care sunt cele mai periculoase meserii pentru sănătatea ta:

Cadrele medicale

Deși acești oameni se luptă pentru sănătatea pacienților lor, ei sunt mai predispuși la boli tocmai datorită faptului că sunt expuși constant factorilor de risc. Astfel, un doctor sau o asistentă are un risc mai mare de a contracta o infecție decât cineva care lucrează într-un birou.

Designerii florali

De ce ai spune că designerii florali au o meserie nesănătoasă? Pentru că aceștia lucrează într-un mediu propice pentru dezvoltarea unei variante a astmului, astmul ocupațional (cauzat de locul de muncă). În plus, aceștia folosesc în aranjamente spumă florală (spumă care absoarbe apa cu nutrienții necesari pentru ca florile să trăiască mai mult timp) și alte ingrediente care pot să irite ochii și căile respiratorii. Totodată, datorită mediului umed, aceștia sunt mai predispuși la infecții fungice.

Pescarii

Meseria de pescar implică să fii plecat în larg pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Pericolul pentru sănătate e, în acest caz, mai degrabă un hazard pentru viața acestora, întrucât ei pot avea accidente mortale în timpul unei furtuni în larg sau alte evenimente care depind sau nu de aceștia.

Echipajele de zbor

Incluse aici sunt meseriile de pilot, stewardesă și așa mai departe. Cel mai mare factor de risc pentru aceștia este expunerea la radiații, la posibile infecții și orele lungi de muncă. Totodată, aceștia trebuie să interacționeze cu pasagerii, riscând să fie nevoiți să răspundă unor amenințări teroriste.

Lucrătorii de pe platforme de tratament și purificare

Cei care muncesc în platformele care ajută la purificarea apei pentru ca noi să o putem consuma și utiliza sunt expuși unor factori de infecție proveniți atât din apă cât și din chimicalele folosite pentru purificare. Mai mult, acele chimicale pot provoca chiar iritații, reacții alergice și arsuri.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.