Madonna relanseaza industria muzicala

Starul pop ar putea sa paraseasca Warner Music Group dupa lansarea urmatoarelor doua albume. Reprezentanta Madonnei, Liz Rosenberg, a declarat pentru Contactmusic ca artista s-ar putea desparti de compania cu care a lucrat ani de-a randul dupa ce se va achita de toate obligatiile pe care le mai are conform contractului.

„Dupa ce va incheia ceea ce i-a ramas de facut, Madonna este libera. Managerii ei iau in considerare posibilitatea mutarii la o alta companie”, a spus aceasta.

Afacere profitabila

In industria muzicala se zvoneste deja ca Madonna negociaza cu Live Nation, o companie de evenimente, care se va ocupa atat de inregistrarile artistei, cat si de turnee, vanzari de discuri si alte afaceri ale acesteia.

Live Nation, cel mai mare producator de evenimente din lume, a lucrat cu starul pop la ultimele sale trei turnee, obtinand incasari de peste 400 de milioane de dolari.

Live Nation are contract de exclusivitate pentru toate evenimentele care se desfasoara pe Stadionul Wembley, Londra, si spera sa faca profit mai degraba din turneele mondiale ale vedetei decat din vanzarea de CD-uri.

Potrivit Reuters, directorul executiv al companiei Live Nation, Michael Rapino, si-a exprimat dorinta de a cultiva o relatie mult mai complexa si pe termen lung cu artistii cu care lucreaza. Incheind afacerea cu Madonna, unul dintre cele mai cunoscute staruri din lumea muzicala, Rapino va marca un punct important pentru compania sa.

O sursa apropiata conducerii companiei a estimat valoarea ofertei Live Nation la 180 de milioane de dolari, la aceasta adaugandu-se ulterior drepturile de licenta asupra inregistrarilor Madonnei, in valoare de aproximativ 30 de milioane de dolari.

Madonna mai trebuie sa lanseze insa doua albume cu Warner Music Group potrivit contractului ei. Primul dintre acestea ar putea sa iasa chiar la sfarsitul acestui an sau, cel mai tarziu, la inceputul lui 2008.

Evenimentul Zilei, 03 sep 2007


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.