Metodologie Bacalaureat BACALAUREAT 2007

valuare, fara a mai solicita aprobarea Comisiei Nationale de Bacalaureat.
Art.21. – Daca numarul candidatilor dintr-o localitate este sub efectivul minim stabilit pentru a organiza o comisie sau o subcomisie, acestia vor fi, de regula, repartizati de catre comisia judeteana / a municipiului Bucuresti, la centre de examen din alte localitati, la care se organizeaza examenul de bacalaureat. In aceste cazuri, inspectoratul scolar judetean este obligat sa asigure, la cerere, pe toata durata examenului, cazarea candidatilor care se prezinta prima sau a doua oara la examen.
Art.22. – In cadrul comisiilor de examen se pot organiza subcomisii pe profiluri, respectiv pe specializari, eventual in functie de limba de predare. In fiecare comisie sau subcomisie, candidatii sunt inscrisi in ordine alfabetica, indiferent de forma de invatamant la care au absolvit ultima clasa.
Art.23. – In comisiile organizate pentru candidatii apartinand minoritatilor nationale care au studiat in limba materna si care solicita sustinerea probelor de examen in limba respectiva – la obiectele studiate in aceasta limba in liceu – vor fi numiti profesori de specialitate, care au predat disciplina respectiva in limba materna.

IV. INSCRIEREA CANDIDATILOR
Art.24. – (1) La examenul de bacalaureat se pot inscrie atat candidati din seria curenta, cat si din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat.
(2) Elevii romani care au studiat in strainatate se pot inscrie la examenul de bacalaureat numai dupa echivalarea studiilor si promovarea examenelor de diferenta stabilite de Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor.
(3) Candidatii proveniti din invatamantul particular se inscriu la centrul de examen desemnat de comisia judeteana / a municipiului Bucuresti de bacalaureat.
(4) Inscrierea candidatilor pentru bacalaureat se face, prin fisa-tip informatizata, la secretariatele liceelor, numai in perioada prevazuta in calendarul examenului, dupa cum urmeaza:
a) pentru candidatii din seria curenta, tabelele de inscriere la prima sesiune de bacalaureat sunt intocmite de profesorii diriginti, in conformitate cu evidentele din licee. Tabelele cuprind optiunile pentru probele de examen si semnatura elevilor. Odata cu tabelele, profesorii diriginti depun si fisa-tip informatizata, listata, pentru fiecare candidat, luand in calcul inclusiv optiunile elevilor care participa la sesiunea de corigente. Inscrierea se face la centrul de examen la care este arondata unitatea de invatamant, de catre director si de secretarul acesteia, conform unei programari stabilite de comisia judeteana / a municipiului Bucuresti.
Pana la data de 16 martie, toti elevii din clasele liceale terminale isi vor exprima, in scris, optiunile pentru obiectele de studiu prevazute pentru probele la alegere, la care doresc sa sustina examenul de bacalaureat.
b) pentru candidatii din anii precedenti si pentru candidatii din seria curenta, in cazul celei de a doua sesiuni, inscrierea se face de secretariatul unitatii din centrul de examen la care este arondat unitatea scolara pe care candidatii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de acestia (certificat de nastere si, dupa caz, de casatorie, un act de identitate, foaia matricola, adeverinta cu notele la probele pentru care solicita recunoasterea notelor).
c) pentru candidatii din seriile anterioare -In situatia schimbarii domiciliului in alta localitate, mentionata ca atare in buletinul/cartea de identitate, candidatii se pot inscrie pentru a sustine bacalaureatul la o unitate de invatamant de acelasi profil, stabilit de comisia judeteana de bacalaureat din judetul in care se afla noul domiciliu al candidatului. In afara acestei situatii, inscrierea in alt judet este permisa numai cu aprobarea Comisiei Nationale de Bacalaureat, in urma unei cereri motivate, transmise la Directia Generala Invatamant Preuniversitar.
Art.25. – Candidatii care au participat si au fost respinsi la sesiunile de bacalaureat organizate incepand cu anul 2003 si care solicita recunoasterea unor probe promovate in aceste sesiuni, vor prezenta la inscriere si o adeverinta, eliberata de unitatea de invatamant pe care candidatul a absolvit-o, din care sa reiasa rezultatele obtinute la examenul de bacalaureat in sesiunile mentionate. Adeverinta va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina sustinuta si nota obtinuta la fiecare din probele A – F. In cazul in care candidatul nu s-a prezentat la una / la mai multe probe sau a fost eliminat din examen, acest lucru va fi mentionat in adeverinta. Adeverinta va fi semnata de directorul si de secretarul unitatii de invatamant absolvite si va purta stampila acesteia.
Art.26. – (1) Recunoasterea unora dintre probele promovate, pentru sesiunea curenta, este conditionata de solicitarea scrisa de recunoastere a probelor promovate in sesiunile mentionate la art. 4., care se face in momentul inscrierii pentru una dintre sesiunile anului 2007. Candidatii vor preciza in fisa de inscriere probele (A – F) la care doresc sa li se recunoasca rezultatele obtinute in sesiunile mentionate la art. 4, precum si disciplinele sustinute in cadrul fiecarei probe. In fisa de inscriere se specifica probele, respectiv disciplina pe care doresc sa o sustina la fiecare proba, precum si tipul de subiect pentru disciplina respectiva.
(2) Nedepunerea cererii de recunoastere a uneia dintre probele promovate intr-o sesiune, cumulata cu sustinerea din nou a acestei probe in alta sesiune, conduc la prescrierea dreptului de a solicita recunoasterea notei initiale. Prin urmare, in cazul in care candidatul a sustinut, in sesiuni succesive, aceeasi proba, la o eventuala noua cerere de recunoastere a probei respective, i se va recunoaste ultima nota obtinuta la aceasta proba.
Art.27. – Directorii unitatilor de invatamant liceal centralizeaza optiunile si transmit situatia comisiilor judetene/a municipiului Bucuresti de bacalaureat pana la data de 30 martie.
Art.28. – (1) Tabelele de inscriere la prima sesiune a examenului de bacalaureat, pentru absolventii din seria curenta, intocmite conform calendarului, se actualizeaza dupa incheierea semestrului al doilea prin eliminarea candidatilor corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata, exmatriculati, sau eventualele schimbari de optiuni si se transmit, in termen de trei zile de la incheierea cursurilor, semnate si stampilate de director, centrului de examen la care scoala este arondata. De corectitudinea datelor transmise centrului de examen, raspunde directorul unitatii de invatamant la care candidatii au absolvit cursurile liceale.
(2) Pentru a doua sesiune de bacalaureat, inscrierea candidatilor se face conform graficului anuntat. Pentru elevii de clasa a XII-a / a XIII-a, care sustin examene de corigenta, se va stabili, in graficul corigentelor, o zi speciala de inscriere pentru sesiunea a doua de bacalaureat.

V. CONTINUTUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT SI STABILIREA PROBELOR
Art.29. – Disciplinele de studiu la care se organizeaza probele pentru examenul de bacalaureat sunt stabilite conform legii.
Art.30. – (1) Conform Legii Invatamantului nr.84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, examenul national de bacalaureat consta in sustinerea a doua, respectiv, a trei probe comune si a trei probe diferentiate, in functie de filiera si profil.
Probele comune sunt urmatoarele:
proba A – limba si literatura romana – scris si oral;
proba B – una dintre limbile moderne de circulatie internationala, studiate in liceu – oral;
proba C – limba materna, scris si oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale;
– limba si literatura intr-o limba de circulatie internationala, scris si oral pentru elevii care au urmat studiile liceale cu limba de predare in limba de circulatie internationala respectiva.
Probele de examen, diferentiate in functie de filiera, de profil, de specializare si de optiunea elevului, sunt urmatoarele:
Filiera teoretica
Profil umanist:
proba D – istorie (Istoria romanilor) sau geografie (Geografia Romaniei) – proba scrisa;
proba E – o proba, la alegere, din aria curriculara corespunzatoare specializarii – proba scrisa;
proba F – o proba, la alegere, dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele sustinute anterior – proba scrisa.
Profil real:
proba D – matematica – proba scrisa;
proba E – o proba, la alegere, din aria curriculara corespunzatoare specializarii – proba scrisa;
proba F – o proba, la alegere, dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele sustinute anterior – proba scrisa.
Filiera tehnologica
proba D – matematica – pentru toate profilurile si specializarile – proba scrisa;
proba E – o proba, la alegere, din aria curriculara “Tehnologii”, in functie de specializarea aleasa de elev – proba scrisa;
proba F – o proba, la alegere, dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele alese anterior – proba scrisa.
Filiera vocationala
proba D – istorie (Istoria romanilor) sau geografie (Geografia Romaniei), respectiv matematica, in functie de profil – proba scrisa;
proba E – o proba, la alegere, din ariile curriculare specifice profilului si specializarii – proba scrisa sau practica;
proba F – o proba, la alegere, dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decat cele alese anterior – proba scrisa sau practica
(2) Candidatii pot alege pentru probele D, E si F una dintre disciplinele studiate in liceu, din lista stabilita de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru fiecare filiera/ profil/ specializare.
(3) Aprobarea listei disciplinelor la alegere mentionate in lege, precum si a programelor disciplinelor de examen, se face prin ordin al ministrului Educatiei si Cercetarii.
(4) La proba comuna B – una dintre limbile moderne de circulatie internationala studiate in liceu – elevii pot alege oricare limba moderna studiata in liceu, indiferent daca a fost studiata drept limba 1, limba a 2-a sau limba a 3-a de studiu, daca a fost studiata in regim normal, intensiv, bilingv ori daca a fost disciplina obligatorie sau optionala. Examenul se sustine in conformitate cu programa de bacalaureat pentru limba aleasa, valabila pentru respectiva sesiune de bacalaureat si care corespunde nivelului (L1, L2 sau L3) si formei in care a fost studiata de catre candidat limba respectiva (normal, intensiv, bilingv).
(5) Precizarile de la alin. (4) se aplica si in cazul in care candidatul opteaza pentru sustinerea unei limbi straine la proba scrisa E sau la proba F.
(6) In cadrul examenului de bacalaureat, elevii nu pot sustine o aceeasi disciplina la probe diferite.
Art.31. – (1) Pentru candidatii proveniti din promotii de la invatamant de zi, de pana in anul 2002 inclusiv, sau de la invatamant seral sau cu frecventa redusa, de pana in anul 2003 inclusiv, se va face asimilarea specializarii absolvite cu una dintre specializarile in vigoare pentru promotia curenta.
(2) Pentru filiera teoretica, asimilarea specializarilor se face astfel:
Specializare Specializare asimilata
Limbi moderne
Limbi clasice Filologie
Istorie – stiinte sociale Stiinte sociale
Matematica – fizica Matematica – informatica
Fizica – chimie
Chimie – biologie Stiinte ale naturii

(3) Pentru filierele tehnologica si vocationala, asimilarea specializarilor se face de catre comisia judeteana de bacalaureat, dupa consultarea Comisiei Nationale de Bacalaureat.
Art.32. – (1) Pentru fiecare proba scrisa se stabilesc variante de subiecte, dintre care se alege, prin tragere la sorti, numarul variantei de subiect pentru proba scrisa si al subiectului de rezerva.
(2) Subiectele pentru probele de examen se realizeaza de catre Serviciul National de Evaluare si Examinare si se stabilesc tinandu-se seama de urmatoarele criterii:
a) sa fie in concordanta cu programele scolare si cu programele de bacalaureat, aprobate si publicate de Ministerul Educatiei si Cercetarii;
b) sa fie proiectate astfel incat tratarea lor sa angajeze cat mai multe posibilitati de analiza, de sinteza si de generalizare din partea candidatilor;
c) sa asigure o cuprindere echilibrata a materiei studiate, sa aiba grad de complexitate corespunzator continutului programelor scolare si programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate in timpul stabilit;
d) sa permita tratarea lor in timpul acordat candidatilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;
e) baremele sa fie elaborate astfel incat sa se asigure unitatea de evaluare la nivel national.
Art.33. – (1)Variantele de subiecte vor fi facute publice pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii pana la data de 15 ianuarie
(2) Serviciul National de Evaluare si Examinare asigura traducerea variantelor de subiecte in limbile minoritatilor nationale in cel mult doua luni de la publicarea acestora.
Art.34. – (1) Subiectele pentru probele orale se elaboreaza de catre Serviciul National de Evaluare si Examinare si cuprind teme din programele pentru bacalaureat.
(2) Subiectele de pe biletele de examen oral vor avea un grad de complexitate care sa permita tratarea lor integrala in maximum 10-15 minute.

VI. ORGANIZAREA SI DESFASURAREA PROBELOR
Art.35. – (1) La probele orale/practice, candidatii intra in sala de examen in ordinea afisata, respectandu-se ora prevazuta pentru fiecare grupa. Fiecare candidat prezinta comisiei documentul de identitate si fisa individuala pentru consemnarea rezultatelor la examinarile orale si practice. Comisia de bacalaureat verifica identitatea fiecarui candidat.
(2) La probele orale, candidatul extrage un bilet si primeste hartie stampilata pentru ciorna. El are dreptul la un al doilea bilet, caz in care nota va fi scazuta cu un punct.
(3) Pentru elaborarea raspunsurilor se acorda fiecarui candidat 10 – 15 de minute.
Art.36. – (1) Desfasurarea probelor orale are caracter public. In unele situatii, presedintele poate dispune intreruperea examinarii si eliminarea din sala a persoanelor cu atitudine si comportament necorespunzatoare.
(2) Presa poate realiza inregistrari/fotografii/preluari de imagine in timpul desfasurarii probelor orale, doar cu acceptul persoanelor care apar in materialele respective.
Art.37. – La probele scrise, salile vor fi, in prealabil, adaptate acestor activitati, prin:
a) dotarea corespunzatoare; se va avea in vedere amenajarea salilor astfel incat in fiecare sala de examen sa existe cel putin 15 candidati;
b) eliminarea oricaror materiale didactice care i-ar putea influenta pe candidati in elaborarea raspunsurilor orale sau a lucrarilor scrise;
c) afisarea pe usa fiecarei sali a listei nominale cu candidatii repartizati in sala respectiva si a prevederilor metodologiei care ii informeaza pe acestia ca patrunderea in sala cu materiale ajutatoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, frauda sau tentativa de frauda atrag dupa sine eliminarea din examen;
d) afisarea, pe usa fiecarei sali, a prevederilor din metodologie care ii informeaza pe elevi ca subiectele rezolvate pe ciorna sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau in considerare.
Art.38. – (1) Inaintea intrarii in sali, presedintele comisiei din centrul de examen instruieste asistentii in legatura cu indatoririle ce le revin, cu prevederile Metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat, cu informatiile pe care trebuie sa le furnizeze candidatilor aflati in sali. Instructajul va avea un scenariu standard, obligatoriu, care va fi reglementat printr-o procedura.
(2) La incheierea instructajului, participantii vor semna un proces-verbal, care se va arhiva, alaturi de celelalte documente ale examenului.
(3) Repartizarea in sali a celor doi asistenti – cadre didactice de alta specialitate decat cea la care se sustine disciplina, din alta unitate de invatamant decat cea din care provin candidatii, se face de catre presedintele comisiei, prin tragere la sorti in ziua fiecarei probe, cu trei sferturi de ora inainte de inceperea acesteia, luandu-se masuri sa nu ramana aceleasi formatii de asistenta in zile diferite si nici aceiasi asistenti pentru aceleasi sali, la probe diferite.
(4) Asistentii, care intra in sali dupa ce au fost instruiti si au semnat fisa de atributii, primesc din partea presedintelui listele cu candidatii, modelul de proces-verbal de predare-primire a lucrarilor scrise, hartie tipizata pentru lucrari si hartie stampilata pentru ciorne. Numarul de coli de examen si numarul de coli pentru ciorne, primite pentru fiecare sala de examen, vor fi consemnate in procesul-verbal de instruire, care va fi semnat de fiecare asistent in parte si de presedintele comisiei.
(5) Se interzice asistentilor sa patrunda in sala cu mijoace electronice de calcul sau de comunicare, precum si cu ziare, reviste, carti.
Art.39. – (1) Accesul candidatilor in sali este permis pe baza actului de identitate, cel mai tarziu cu 30 de minute inainte de inceperea probei.
(2) Se interzice candidatilor sa patrunda in sala cu orice fel de lucrari: manuale, dictionare, notite, insemnari etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum si cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Candidatii pot introduce in sali si folosi in timpul examenului doar acele materiale a caror posibilitate de utilizare este mentionata explicit in metodologie si pe foaia care contine subiectul de examen, respectiv dictionar la disciplina limba latina, sau planul de conturi la disciplina contabilitate. Asistentii vor verifica respectarea acestei prevederi inainte de aducerea subiectelor in sali. Nerespectarea dispozitiilor referitoare la introducerea de materiale interzise in sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de catre presedintele comisiei de examen, indiferent daca materialele interzise au fost folosite sau nu, si, dupa caz, la sanctionarea asistentilor.
(3) Inainte de aducerea subiectelor in sali, asistentii vor explica elevilor modul de desfasurare a probei si modul de completare a datelor personale pe foaia tipizata.
(4) Candidatii se aseaza cate unul in banca, in ordine alfabetica, conform listelor afisate. Fiecare candidat primeste o coala de hartie tipizata, pe care isi scrie cu majuscule numele, prenumele tatalui, toate prenumele personale, in ordinea in care sunt trecute in actul de identitate si completeaza citet celelalte date de pe coltul ce urmeaza a fi lipit. Coltul colii tipizate va fi lipit, dupa distribuirea subiectelor in sali, numai dupa ce asistentii din sali au verificat identitatea candidatilor si completarea corecta a tuturor datelor prevazute si dupa ce acestia semneaza in interiorul portiunii care urmeaza a fi sigilata. Colturile lucrarilor vor fi lipite numai dupa ce candidatii au inceput sa scrie pe foaia de concurs rezolvarea subiectelor. Candidatii vor primi atatea coli tipizate si ciorne marcate cu stampila “Bacalaureat 2007 – C.E.” cate le sunt necesare si vor completa pe fiecare dintre acestea datele personale, in coltul care urmeaza sa fie lipit. Pentru lipirea coltului lucrarii se va folosi lipici sau acelasi tip de etichete autocolante, pentru toate centrele de examen dintr-un judet.
Presedintele comisiei aplica stampila-tip “Bacalaureat 2007 – C.E.” peste coltul inchis si lipit al lucrarii. In cazul in care se organizeaza o subcomisie in alta locatie, stampila este aplicata de catre membrul comisiei de examen, desemnat pentru a participa la examen in acea subcomisie. Aceste operatii se vor incheia inaintea iesirii primului candidat din sala de examen.
(5) Inscrierea numelui candidatului pe foile tipizate in afara rubricii care se sigileaza, precum si orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrarii, atrag dupa sine anularea lucrarii scrise respective.
Art.40. – (1) Dupa anuntarea variantei de subiect extrasa de Comisia Nationala de Bacalaureat, se multiplica subiectele in numar egal cu numarul candidatilor, urmand ca acestea sa fie distribuite in sali. Candidatii care sustin probele in limbile minoritatilor nationale vor primi simultan subiectul atat in limba materna, cat si in limba romana.
(2) Comisia de examen va lua toate masurile pentru a pregati in mod corespunzator operatia de multiplicare, astfel incat sa fie asigurat in cel mai scurt timp posibil cate un subiect pentru fiecare candidat.
(3) Asistentii primesc subiectele multiplicate si secretizate, in plicuri, de la presedinte, vicepresedinte, secretar sau un membru al comisiei si le distribuie fiecarui candidat. La incheierea acestor operatiuni, incepe rezolvarea subiectelor de catre candidati.
(4) Niciun membru al comisiei nu poate parasi centrul de examen pana la incheierea probei, exceptand cazurile speciale – cazuri medicale, accidente, situatii de forta majora. Candidatii pot parasi centrul de examen cel mai devreme dupa o ora si jumatate de la distribuirea subiectelor in sali.
Art.41. – (1) Presedintele, vicepresedintele, secretarul sau un membru al comisiei verifica, in toate salile de examen, daca subiectele multiplicate pentru fiecare candidat sunt complete si lizibile, respectiv daca ele corespund cu filiera, profilul, specializarea si optiunea candidatului.
(2) Se interzice presedintelui, vicepresedintelui, secretarului si membrilor comisiei sa dea candidatilor indicatii referitoare la rezolvarea subiectelor, sa faca modificari ale subiectelor sau ale baremelor;
(3) Din momentul distribuirii subiectelor, niciun candidat nu mai poate intra in sala si niciun candidat nu poate parasi sala, decat daca preda lucrarea scrisa si semneaza de predarea acesteia. Candidatii care nu se afla in sala in momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai sustine proba respectiva.
(4) In cazuri exceptionale, daca un candidat se simte rau si solicita parasirea temporara a salii, el este insotit de unul dintre asistenti, pana la inapoierea in sala de examen; in aceasta situatie timpul alocat rezolvarii subiectelor nu va fi prelungit.
Art.42. – (1) Timpul destinat elaborarii unei lucrari scrise este de trei ore, socotit din momentul in care s-a incheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
(2) Pentru elaborarea lucrarii scrise, candidatii folosesc numai cerneala sau pasta de culoare albastra, iar pentru executarea schemelor si a desenelor folosesc numai creion negru.
(3) Se interzice folosirea, in timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseste numai hartia distribuita candidatilor de catre asistenti.
(4) Candidatii care doresc sa corecteze o greseala taie fiecare rand din pasajul gresit cu o linie orizontala. In cazul in care unii candidati, din diferite motive, doresc sa-si transcrie lucrarea, fara sa depaseasca timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de catre asistenti in procesul-verbal de predare-primire a lucrarilor scrise. Colile folosite initial se anuleaza pe loc de catre asistenti, mentionandu-se pe ele “anulat”, se semneaza de catre asistenti si se pastreaza in conditiile stabilite pentru lucrarile scrise.
Art.43. – (1) In timpul desfasurarii probelor scrise, asistentii nu dau candidatilor nicio indicatie, nu discuta intre ei si nu rezolva subiectul de examen. Unul dintre asistenti sta in fata clasei, celalalt in spatele clasei si nu au alte preocupari in afara de supraveghere. In cazul in care acestia incalca aceste dispozitii, presedintele comisiei poate decide inlocuirea lor si, daca este cazul, poate face si propunere de incepere a procedurii de cercetare disciplinara.
(2) In timpul desfasurarii probelor scrise, asistentii raspund de asigurarea ordinii si a linistii in sala de clasa, de respectarea de catre candidati a tuturor prevederilor prezentei metodologii. Asistentii au obligatia sa verifice daca elevii au patruns in sala cu materiale interzise prin prezenta metodologie sau cu alte materiale care le-ar permite sau facilita rezolvarea subiectelor de examen si sa ia masurile ce se impun. De asemenea, asistentii nu permit candidatilor sa comunice in niciun fel intre ei sau cu exteriorul si sesizeaza presedintele comisiei asupra oricarei incalcari a prezentei metodologii.
(3) Eventualele tentative de frauda, alte nereguli in desfasurarea examenului, semnalate asistentilor de catre candidati sau sesizate chiar de asistenti, vor fi comunicate imediat presedintelui comisiei. Acesta este obligat sa verifice si sa ia masurile ce se impun, care pot merge pana la eliminarea candidatului din examen.
(4) Comisia judeteana / a municipiului Bucuresti de bacalaureat va fi informata, imediat, despre orice situatie speciala.
(5) In timpul desfasurarii probelor scrise, in salile de examen au voie sa intre numai:
a) presedintele, vicepresedintele, secretarul si membrii comisiei din centrul de examen;
b) persoane delegate de catre Comisia Nationala de Bacalaureat sau de comisia judeteana / a municipiului Bucuresti de bacalaureat pentru a controla desfasurarea corecta a examenului.
Art.44. – (1) Dupa ce isi incheie lucrarile, candidatii numeroteaza foile, sub indrumarea asistentilor, numai cu cifre arabe, in partea de jos a paginii, in coltul din dreapta, indicand pagina curenta si numarul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, daca elevul a scris in total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar cateva randuri, partea nescrisa fiind barata de catre asistenti. Dupa incheierea numerotarii, candidatii predau asistentilor lucrarile si semneaza pentru confirmarea predarii lucrarii si a numarului de pagini.
(2) La expirarea celor trei ore acordate, candidatii predau lucrarile in faza in care se afla, fiind interzisa depasirea timpului stabilit. Trei candidati raman in sala pana la predarea ultimei lucrari.
(3) La predarea lucrarilor, asistentii bareaza spatiile nescrise, verifica numarul de pagini si il trec in procesele-verbale de predare-primire pe care le semneaza candidatii, precum si in rubrica prevazuta pe prima pagina a lucrarii.
(4) Ciornele si lucrarile anulate se strang separat si se pastreaza in centrul de examen.
(5) La finalizarea probei scrise, asistentii predau, sub semnatura, lucrarile scrise presedintelui si celorlalti membri ai comisiei. Acestia verifica daca numarul lucrarilor predate corespunde cu numarul semnaturilor din procesul-verbal de predare a lucrarilor scrise si daca numarul de pagini al fiecarei lucrari coincide cu cel inscris pe lucrare si in procesul-verbal.

VII. EVALUAREA CANDIDATILOR
Art.45. – (1) Examinarea orala/practica se realizeaza de catre cei doi profesori examinatori de specialitate, membri ai comisiei.
(2) La probele orale profesorii examinatori pot interveni cu intrebari lamuritoare sau suplimentare, de regula dupa ce candidatul si-a prezentat raspunsurile.
(3) Examinarea la probele orale/practice se desfasoara in prezenta a cel putin 3 candidati.
Art.46. – (1) Fiecare profesor examinator evalueaza raspunsul candidatului de la probele orale/practice cu note intregi de la 1 la 10, in functie de baremul de evaluare, astfel incat diferenta dintre notele celor doi profesori evaluatori sa nu depaseasca 1 punct.
(2) Nota finala la proba respectiva se calculeaza ca medie aritmetica cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori.
(3) Fiecare profesor trece in borderou nota acordata. Nota finala la examenul oral/practic se inregistreaza in catalogul electronic si in fisa individuala a candidatului, cu semnatura celor doi profesori examinatori. La fiecare proba orala/practica, fisa individuala pentru consemnarea rezultatelor la examinarile orale si practice se inmaneaza candidatului, dupa consemnarea notei.
(4) Dupa sustinerea probei orale, candidatul preda biletul de examen si ciorna semnata.
(5) Un candidat se considera promovat la proba orala/practica daca a obtinut minimum nota finala 5 (cinci) la respectiva proba. In caz contrar, candidatul este declarat “respins” la proba orala respectiva.
(6) Probele orale sunt eliminatorii. Candidatul care a obtinut o nota sub 5 (cinci) sau nu s-a prezentat la o proba orala este declarat “respins”, respectiv “neprezentat” la examenul de bacalaureat si nu mai participa la probele urmatoare.
Art.47. – Notele de la probele practice se trec in fisa individuala a candidatului, imediat dupa incheierea sustinerii probei de catre acesta. Apoi, fisa se inmaneaza candidatului.
Art.48. – Pe masura ce se incheie sustinerea probelor scrise, toate lucrarile scrise se transporta si se predau, de catre presedinte, insotit de vicepresedinte, de secretar sau de un membru al comisiei centrului de examen, pe baza de proces-verbal, presedintelui si vicepresedintelui din centrul zonal de evaluare. Dupa incheierea ultimei probe, se preda la centrul zonal de evaluare si catalogul electronic.
Art.49. – (1) Presedintele si vicepresedintele din centrul zonal de evaluare primesc, pe baza de proces-verbal, lucrarile scrise aduse de la fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate.
(2) Toate lucrarile primite in centrul zonal de evaluare la aceeasi disciplina, din cadrul aceleiasi probe de examen, avand acelasi tip de subiect, sunt amestecate de catre presedintele si vicepresedintele comisiei, apoi sunt grupate in pachete si numerotate de la 1 la n. De regula, pachetele cuprind 100 de lucrari. Pachetele de lucrari se introduc in dosare/plicuri, dupa ce pe fiecare lucrare s-a scris si numarul de ordine al dosarului/plicului.
(3) Dosarele cu lucrarile numerotate sunt predate de presedinte sau de vicepresedinte, cu proces-verbal de predare-primire, profesorilor evaluatori desemnati de presedinte. Procesul-verbal contine data, ora, numele persoanelor care predau/preiau lucrari, disciplina de examen, numarul lucrarilor predate/preluate si numerele de ordine ale acestora.
(4) Inainte de inceperea corectarii, presedintele si vicepresedintele din centrul zonal de evaluare au obligatia de a asigura, pentru fiecare disciplina la care se organizeaza evaluarea, o sesiune de instruire pentru evaluatori. Scopul acestei instruiri este de a diminua diferentele dintre evaluatori in aplicarea baremului de corectare si notare.
(5) Evaluarea si notarea lucrarilor scrise din fiecare pachet se efectueaza, pe baza borderourilor de evaluare, defalcate unitar la nivel de disciplina in cadrul centrului zonal de evaluare de doi profesori evaluatori, care lucreaza in mod obligatoriu in sali separate, stabilite de presedintele comisiei. In fiecare sala se afla cel putin trei profesori evaluatori. Schimbarea lucrarilor de la primul evaluator la al doilea si invers se va face in prezenta presedintelui sau a vicepresedintelui comisiei, mentionandu-se datele de identificare a evaluatorului: numele si numerele lucrarilor corectate.
(6) Pe perioada evaluarii au voie sa intre in sali, in afara evaluatorilor insisi, doar presedintele si vicepresedintele comisiei judetene/a municipiului Bucuresti bacalaureat, presedintele si vicepresedintele centrului zonal de evaluare, reprezentantii Comisiei Nationale de Bacalaureat, persoane delegate de catre comisia judeteana / a municipiului Bucuresti de bacalaureat pentru a controla desfasurarea bacalaureatului.
(7) Toate borderourile, insotite de listele cu numerele lucrarilor si distributia acestora pe evaluatori se arhiveaza de catre vicepresedintele comisiei si vor fi puse la dispozitia Comisiei Nationale de Bacalaureat pentru sondaje si analize post-examen.
(8) Lucrarile se evalueaza si se apreciaza de fiecare evaluator, separat, respectandu-se baremele de evaluare/corectare si de notare stabilite de catre Comisia Nationala de Bacalaureat – Serviciul National de Evaluare si Examinare.
Evaluarea si notarea pe baza baremului se inregistreaza in borderourile de evaluare, separat pentru fiecare evaluator.
(9) Zilnic, dupa terminarea programului de evaluare si de notare, pachetele de lucrari si borderourile individuale de notare, inchise in plicuri sigilate, se predau, cu proces-verbal asemanator celui de la alin. (3), presedintelui sau vicepresedintelui, pentru a fi pastrate in case de fier sau in dulapuri metalice, inchise si sigilate. Procesele-verbale fac parte din documentele de examen si se pastreaza in acelasi regim cu lucrarile scrise. Cheile si sigiliul de la fisetele in care sunt depozitate lucrarile scrise si celelalte documente de bacalaureat vor fi pastrate separat de catre presedinte/vicepresedinte si de unul dintre membrii comisiei.
Art.50. – (1) Dupa incheierea, de catre ambii profesori, a actiunii de evaluare, borderourile intocmite si semnate de fiecare profesor evaluator sunt predate presedintelui comisiei, odata cu lucrarile evaluate. Dupa ce presedintele comisiei se asigura ca intre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este o diferenta de cel mult un punct, notele obtinute se trec, pe fiecare lucrare in parte, cu cerneala rosie, de catre profesorii evaluatori si se semneaza de acestia. Media finala se trece pe lucrare, in prezenta profesorilor evaluatori, de catre presedintele comisiei. Presedintele comisiei calculeaza media finala, ca medie aritmetica cu doua zecimale a notelor acordate de evaluatori, fara rotunjire, si semneaza alaturi de evaluatori.
(2) In cazul in care se constata o diferenta mai mare de un punct intre notele celor doi evaluatori, presedintele repartizeaza lucrarea spre reevaluare unui alt profesor de specialitate, care, in prezenta profesorilor evaluatori initiali, stabileste nota finala a lucrarii. Nota rezultata in urma reevaluarii este nota care se trece pe lucrare; sub nota vor semna cei trei evaluatori si presedintele comisiei. Numarul pachetului si numarul de ordine al lucrarilor care necesita a treia evaluare sunt consemnate intr-un proces-verbal, semnat de cei amintiti anterior.
Art.51. – (1) Dupa ce toate lucrarile scrise la o disciplina au fost evaluate si notate, acestea se deschid, in prezenta presedintelui, a vicepresedintelui, a secretarului, a membrilor comisiei din centrul zonal de evaluare si a profesorilor evaluatori, iar notele finale se inregistreaza imediat in catalogul electronic.
(2) Catalogul electronic, in forma tiparita, se preda de la centru zonal de evaluare la centrul de examen. Predarea-primirea se face intre presedinti / vicepresedinti / membrii comisiilor. Forma tiparita a catalogului electronic complet, in doua exemplare, cu notele de la probele scrise si cu media generala, stampilat si semnat de profesorii evaluatori la rubrica prevazuta in acest scop si de presedintele, vicepresedintele si secretarul comisiei din centrul zonal de evaluare se preda, cu proces-verbal, presedintelui si celui de-al doilea delegat al comisiei din centrul de examen.

VIII. STABILIREA REZULTATELOR FINALE SI REZOLVAREA CONTESTATIILOR
Art.52. – (1) Dupa incheierea probelor din cadrul examenului de bacalaureat si dupa evaluarea si notarea tuturor lucrarilor scrise, se comunica rezultatele finale pentru toti candidatii.
(2) Pentru fiecare candidat care a obtinut cel putin nota 5 (cinci) la toate probele orale, scrise sau practice de examen, se calculeaza media generala de bacalaureat ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele obtinute la repectivele probe.
(3) Pentru candidatii din seriile precedente, care au solicitat recunoasterea unor probe orale care au fost evaluate cu calificativul “admis”, si care au obtinut cel putin nota 5 (cinci) la fiecare din celelalte probe, se calculeaza media generala de bacalaureat ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele obtinute la probele orale, scrise sau practice de examen, care au fost apreciate cu note.
(4) Nu se calculeaza media generala pentru candidatii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminati la o proba.
(5) Se considera promovat la examenul de bacalaureat, candidatul care a obtinut cel putin nota 5 sau calificativul “admis” la fiecare proba orala, a obtinut cel putin nota 5 la fiecare proba scrisa sau practica de examen si are media generala minimum 6 (sase). In acest caz, candidatul este declarat “reusit”.
Pentru candidatii care obtin media generala 5,99, media generala se rotunjeste la 6,00.
(6) Candidatii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu indeplinesc simultan conditiile mentionate la alin.(5) sunt declarati “respinsi”.
(7) Candidatii care au fost eliminati de la o proba, nu mai pot participa la probele urmatoare si sunt declarati “eliminati din examen”, fara posibilitatea recunoasterii notelor pentru sesiunile urmatoare. Se considera ca acesti candidati nu au promovat examenul de bacalaureat.
(8) Pentru comunicarea rezultatelor finale ale bacalaureatului se intocmesc si se afiseaza liste nominale care cuprind: numele si prenumele candidatilor, notele obtinute la fiecare proba scrisa, practica sau orala, media generala, acolo unde este cazul, si rezultatul final: “reusit” / “respins” / “neprezentat” / “eliminat din examen”.
Art.53. – Pentru candidatii proveniti de la alte licee decat cel in care este organizat centrul de examen, comisia de examen intocmeste extrase din catalog, care cuprind situatia lor la examen si le transmit liceelor respective, in vederea completarii diplomelor de bacalaureat.
Art.54. – (1) La probele orale si practice, nu se admit contestatii, cu exceptia probei de dicteu melodic si armonic, de la profilul artistic – muzica.
(2) Contestatiile la probele scrise se depun si se inregistreaza la centrul de examen, in perioada prevazuta de calendarul examenului de bacalaureat.
(3) Presedintele, impreuna cu unul dintre vicepresedinti, secretarul sau un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestatiile si le inregistreaza.
(4) Cererile prin care se contesta notele obtinute la evaluarea initiala, insotite de un borderou in care se precizeaza numele contestatarilor si probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusa contestatia se inainteaza comisiei din centrul zonal de evaluare, de catre un delegat al comisiei din centrul de examen.
(5) Dupa centralizarea cererilor prin care se contesta notele obtinute la evaluarea initiala, lucrarile se secretizeaza. Secretizarea se face, in toate centrele zonale de evaluare din judet, pe acelasi tip de hartie pusa la dispozitie de comisia judeteana/ a municipiului Bucuresti de bacalaureat. Dupa aceasta, se aplica stampila “Bacalaureat 2007 – C.Z.E.”, iar lucrarile se inainteaza, prin delegat, comisiei judetene / a municipiului Bucuresti de bacalaureat. Aceasta transmite lucrarile comisiei judetene / a municipiului Bucuresti de contestatii, singura in masura sa acorde o noua nota lucrarii. Totodata, se transmite un borderou in care se mentioneaza proba de examen, disciplina, tipul de subiect, numarul de ordine al lucrarilor si numarul de pagini pentru fiecare lucrare contestata.
(6) Comisia Nationala de Bacalaureat poate stabili organizarea de centre de contestatii la nivel regional. Componenta comisiei de contestatii din centrele regionale este stabilita de comisia judeteana de bacalaureat din judetul unde a fost stabilit sediul centrului de contestatii, cu acordul Comisiei Nationale de Bacalaureat.
(7) Candidatul poate solicita sa isi vada lucrarea/lucrarile numai dupa afisarea rezultatelor finale dupa contestatii.
Art.55. – (1) Comisiile judetene / a municipiul Bucuresti de contestatii reevalueaza lucrarile primite si acorda note lucrarilor contestate, conform baremelor pentru probele scrise.
(2) Toate procedurile privind desfasurarea activitatii in centrele zonale de evaluare, sunt respectate si in cazul comisiei judetene de contestatii.
(3) Dupa terminarea evaluarii si deschiderea lucrarilor, presedintele comisiei de contestatii analizeaza notele acordate dupa reevaluare, in comparatie cu cele acordate initial. In situatia in care se constata diferente de notare mai mari de 1,50 puncte, in plus sau in minus, intre notele de la evaluarea initiala si cele de la contestatii, presedintele comisiei de contestatii decide reevaluarea lucrarilor respective de catre o a treia comisie, formata din alti profesori cu experienta, altii decat cei care au evaluat initial lucrarile in centrul de contestatii. Reevaluarea se va face dupa o noua secretizare a lucrarilor, respectand cu strictete baremul de evaluare si de notare si toate procedurile de evaluare. Nota acordata de a treia comisie este nota care va fi acordata de comisia de contestatii.
(4) Hotararile comisiei judetene/a municipiului Bucuresti de contestatii se consemneaza intr-un proces-verbal care se semneaza de catre membrii comisiei si de presedinte.
(5) Lucrarile scrise se restituie centrelor zonale de evaluare, impreuna cu o copie de pe procesul-verbal. O copie a procesului-verbal in care sunt consemnate deciziile comisiei de contestatii este predata delegatului fiecarui centru de examen care a inaintat cereri de reevaluare a lucrarilor scrise. Borderourile de evaluare de la comisia de contestatii si procesul-verbal se pastreaza la sediul inspectoratului scolar respectiv timp de doi ani.
(6) Pentru lucrarile care au primit initial note cuprinse intre 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 si 4,99, sau o nota cel putin egala cu 9,50, nota definitiva este nota acordata de catre comisia de contestatii.
(7) Pentru lucrarile care au primit initial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decat cele mentionate la aliniatul (6), nota definitiva este nota acordata de comisia judeteana / a municipiului Bucuresti de contestatii, daca intre nota initiala si nota acordata la contestatii se va constata o diferenta de cel putin 0,50 puncte. Daca diferenta dintre cele doua note este mai mica de 0,50 puncte, nota definitiva este nota initiala, acordata de comisia din centrul zonal de evaluare.
(8) Nota definitiva, acordata in conformitate cu procedura mentionata la alin. (6) si (7) nu mai poate fi modificata si reprezinta nota obtinuta de candidat la proba respectiva.
(9) In perioada de evaluare a probelor scrise sau ulterior, Comisia Nationala de Bacalaureat poate desemna comisii de reevaluare prin sondaj a unui numar de lucrari, urmarindu-se corectitudinea respectarii baremelor.
Art.56. – (1) Comisiile de bacalaureat din centrele de examen opereaza in catalogul electronic schimbarile care se impun dupa aflarea rezultatelor la contestatii, recalculeaza, dupa caz, media generala de bacalaureat si rectifica in mod corespunzator rezultatul examenului.
(2) Rezultatele la contestatii se comunica celor in drept prin afisare la avizierul centrului de examen, conform calendarului.

IX. RASPUNDEREA DISCIPLINARA
Art.57. – (1) Respectarea intocmai a metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat este obligatorie pentru toate persoanele implicate in aceasta activitate. Incalcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinara. Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum si cel de conducere, de indrumare si de control din invatamant, implicat in desfasurarea examenului de bacalaureat raspund disciplinar pentru incalcarea indatoririlor ce le revin, precum si pentru incalcarea normelor de comportare, prin care dauneaza interesului invatamantului si prestigiului institutiei.
(2) In cazul in care se constata diferente mai mari de 1,50 puncte – in plus sau in minus – intre nota initiala si nota obtinuta la contestatii, inspectoratele scolare analizeaza situatia, in termen de 30 de zile de la terminarea contestatiilor. In situatii justificate, se va declansa procedura de cercetare disciplinara, conform prezentei metodologii, pentru sanctionarea celor care se fac vinovati de comiterea abaterilor.
Art.58. – Sanctiunile disciplinare care se pot aplica personalului implicat in comisiile de bacalaureat, in raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) observatie scrisa;
b) avertisment
c) diminuarea salariului de baza, cumulat, cand este cazul, cu indemnizatia de conducere, de indrumare si de control, cu pana la 15%, pe o perioada de 1 – 6 luni;
d) neselectionarea cadrelor didactice respective in vederea participarii la comisiile de examen in sesiunile urmatoare;
e) destituirea din functia de conducere, de indrumare si de control din invatamant;
f) desfacerea disciplinara a contractului de munca.
Cadrele didactice care, in perioada examenului, comit fapte cu caracter infractional, respectiv furnizarea solutiilor problemei, inlocuiri de lucrari, falsificari de lucrari sau care au manifestari care atesta neglijenta in indeplinirea atributiilor ce le revin, sunt sanctionate in conformitate cu prevederile Codului penal. In astfel de cazuri, Comisia Nationala de Bacalaureat sau dupa caz comisia judeteana/a municipiului Bucuresti va sesiza in scris organele de cercetare penala.
Art. 59. – (1) Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa efectuarea cercetarii faptei sesizate, avand la baza procesul-verbal al comisiei de control, audierea celui in cauza si verificarea sustinerilor facute de acesta, in aparare.
(2) Pentru cercetarea abaterilor savarsite de personalul didactic prevazut la art.57 se constituie comisii formate din 3 – 5 membri, dintre care unul reprezinta organizatia sindicala din care face parte persoana aflata in discutie sau un reprezentant al salariatilor, iar ceilalti sunt cadre didactice care au functia didactica cel putin egala cu a celui care a savarsit abaterea. In comisiile de cercetare a abaterilor personalului didactic din invatamantul preuniversitar pot fi inclusi si inspectori scolari de specialitate.
(3) Comisiile de cercetare sunt numite de ministrul Educatiei si Cercetarii, pentru functiile prevazute la art.25 lit. b) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, si respectiv, de catre inspectorul scolar general pentru celelalte cadre didactice.
Art.60. – (1) Punctul de plecare al cercetarii este procesul-verbal alcatuit de organele de control. In cadrul cercetarii abaterii prezumate se stabilesc faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, existenta sau inexistenta vinovatiei, precum si orice alte date concludente. Audierea celui cercetat si verificarea apararii acestuia sunt obligatorii. Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, desi a fost instiintat in scris cu minimum 48 de ore inainte, precum si de a da declaratii scrise se
constata prin proces-verbal si nu impiedica finalizarea cercetarii. Cadrul didactic cercetat are dreptul sa cunoasca toate actele cercetarii si sa-si produca probe in aparare.
(2) Inspectoratul scolar va face comunicarea, prin decizie scrisa catre unitatea de invatamant de la care provine cadrul didactic respectiv, in care se precizeaza abaterea constatata si sanctiunea dispusa urmand ca unitatea de invatamant respectiva sa duca la indeplinire aplicarea acesteia.
(3) Abaterile savarsite de cadrele didactice in timpul participarii la comisiile pentru examenul de bacalaureat sunt luate in considerare la acordarea calificativului anual.
Art.61. – (1) Constatarea de nereguli grave sau repetate in desfasurarea activitatii unei comisii de bacalaureat aduce dupa sine diminuarea cu 20 – 70% a indemnizatiei vicepresedintelui si a presedintelui. De asemenea, constatarea de nereguli grave duce la inlocuirea din comisie a vinovatilor. In cazul inlocuirii din comisie, pentru abateri grave, persoana inlocuita nu primeste indemnizatia cuvenita respectivei functii din comisia de bacalaureat.
(2) Presedintii de comisii, cadre didactice universitare, care nu isi indeplinesc obligatiile ce le revin in conformitate cu prezenta metodologie, vor fi excluse din baza de date a Ministerului Educatiei si Cercetarii si, de asemenea, nu vor mai participa la sesiunile urmatoare ale examenului de bacalaureat.
Art.62. – (1) In vederea respectarii prevederilor din prezenta metodologie si pentru asigurarea corectitudinii desfasurarii examenului de bacalaureat, presedintii comisiilor din centrele de bacalaureat vor solicita declaratii scrise de la fiecare membru al comisiei. In declaratia-tip, cadrul didactic precizeaza ca nu are sot/sotie, ruda sau afin, pana la gradul al patrulea, dintre candidatii care participa la examenul de bacalaureat in centru de examen unde isi desfasoara activitatea si isi asuma responsabilitatea pentru respectarea intocmai a prevederilor legale.
(2) De asemenea, declaratia cadrului didactic cuprinde mentiunea ca, in cazul constatarii unor nereguli in activitatea sa din cadrul comisiei, stie ca se vor lua masuri de sanctionare, care pot merge pana la excluderea din invatamant, in functie de gravitatea abaterii, in conformitate cu prezenta metodologie.

X. DISPOZITII FINALE
Art.63. – Comisiile de bacalaureat din centrele de examen si din centrele zonale de evaluare precum si comisiile judetene/a municipiului Bucuresti de bacalaureat au obligatia sa informeze telefonic in cel mai scurt timp Comisia Nationala de Bacalaureat cu privire la neregulile care apar in organizarea si desfasurarea bacalaureatului, precum si despre neprezentarea unor presedinti sau vicepresedinti, in vederea inlocuirii acestora.
Art.64. – (1) Toate documentele intocmite in centrul de examen pentru bacalaureat se pastreaza in arhiva unitatii scolare in care a fost organizat centrul de examen, pana la sfarsitul anului scolar urmator.
(2) Lucrarile scrise, autentificate prin semnatura de presedintii centrelor zonale de evaluare, si borderourile de notare, semnate de evaluatori, se predau, cu proces verbal, directorului unitatii de invatamant in care s-a organizat centrul zonal de evaluare si se pastreaza pana la sfarsitul anului scolar urmator.
Art.65. – (1) Diplomele de bacalaureat se completeaza cu datele din catalogul electronic numai de catre secretarii liceelor la care absolventii au promovat ultima clasa si vor fi semnate de catre acestia si de catre presedintele comisiei din centrul de examen in termen de cel mult 10 de zile de la terminarea examenului de bacalaureat.
(2) In cazuri justificate, diplomele pot fi semnate de catre presedintele comisiei judetene / a municipiului Bucuresti de bacalaureat.
(3) Pentru candidatii care au sustinut examenul de bacalaureat in alt centru de examen decat unitatea de invatamant absolvita, inclusiv pentru cei care au sustinut bacalaureatul in alt judet, completarea diplomei se face de catre secretarul unitatii de invatamant la care candidatul a absolvit ultima clasa de liceu, in baza extrasului din forma tiparita a catalogului electronic primit de la centrul de examen la care candidatul a sustinut bacalaureatul. Diploma va fi semnata de secretarul unitatii de invatamant la care candidatul a absolvit clasa a XII-a/a XIII-a si de catre presedintele din centrul de examen la care a fost arondat unitatea scolara la care candidatul a absolvit cursurile liceale.
Art.66. – (1) Pana la data de 1 octombrie, inspectoratele scolare vor alcatui un raport special despre examenul national de bacalaureat din anul in curs, care va fi trimis in copie si la Ministerul Educatiei si Cercetarii, la Directia Generala Invatamant Preuniversitar. Raportul anual va fi facut public.
(2) Raportul va cuprinde informatii despre monitorizarea desfasurarii acestui examen, inclusiv date despre esantioanele de lucrari reevaluate la decizia comisiei nationale sau judetene. Comisia judeteana va decide reevaluarea de lucrari la cel putin trei discipline de examen, pentru examenul de bacalaureat. Numarul minim de lucrari reevaluate la o disciplina va fi de 50, iar criteriile de selectare a lucrarilor vor fi stabilite de inspectoratul scolar. Inspectorii scolari de specialitate vor coordona evaluarea esantioanelor si vor prezenta in scris inspectorului general concluziile acestei reevaluari.
Art.67. – (1) La organizarea si desfasurarea bacalaureatului in unitatile de invatamant cu sectiile de liceu pentru elevii cu deficiente vizuale, motorii si auditive se fac urmatoarele precizari speciale:
a) Pentru un numar de candidati care corespunde cel putin efectivului unei clase speciale de liceu se organizeaza subcomisii de bacalaureat.
b) Presedintele comisiei de bacalaureat va fi, de regula, un cadru didactic universitar cu specialitatea psiho-pedagogie speciala, pedagogie, psihologie sau un profesor cu gradul didactic I sau II, avand una dintre specialitatile mentionate anterior.
c) Comisiile de bacalaureat vor asigura conditii de egalizare a sanselor pentru candidatii cu deficiente, prin adaptarea procedurilor de examinare la subiectele de concurs unice, in functie de particularitatile individuale si de cele specifice deficientei respective.
(2) Exemple de asemenea adaptari sunt:
a) asigurarea posibilitatii de comunicare prin utilizarea sistemului Braille, la elevii nevazatori, respectiv a limbajului mimico-gestual la elevii cu deficiente de auz (inclusiv posibilitatea asigurarii, dupa caz, a unui interpret autorizat);
b) marirea cu 1-1,5 ore a timpului destinat efectuarii lucrarii scrise de catre candidatii cu deficiente motorii sau neuro-motorii, care ii impiedica sa scrie normal, sau de catre cei cu deficiente vizuale grave;
c) asigurarea scrisului cu caractere marite la candidatii ambliopi;
d) transmiterea prin dictare, la elevii cu anumite deficiente, a informatiilor corespunzatoare subiectelor de examen afisate/prezentate vizual;
e) realizarea probei scrise prin dictarea continutului acesteia, de catre candidatul cu deficiente, catre un profesor asistent, de alta specialitate decat cea la care se desfasoara proba respectiva.
(3) Candidatii cu deficiente din liceele obisnuite pot beneficia, dupa caz, de prevederile punctului anterior, in baza certificatului de handicapat sau a unei adeverinte medicale. Acolo unde nu se pot realiza conditii de egalizare a sanselor, candidatii vor fi orientati spre comisia de bacalaureat dintr-o unitate de invatamant cu sectie de liceu de invatamant special.
(4) Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba si alte proceduri de sustinere a examenului de bacalaureat pentru candidatii cu deficiente/handicap, la propunerea comisiilor judetene / a municipiului Bucuresti de bacalaureat.
Art.68. – In situatii exceptionale, pentru elevii imobilizati la pat, temporar sau definitiv, pentru cei scolarizati la domiciliu, ca si pentru cei care sufera de boli contagioase, comisiile judetene / a municipiului Bucuresti de bacalaureat pot organiza sustinerea probelor la locul imobilizarii, simultan cu toti candidatii din tara. Organizarea acestor probe se face cu avizul Comisiei Nationale de Bacalaureat, la cererea candidatului si in baza unui document medical care sa ateste imposibilitatea deplasarii sau a sustinerii probei in colectivitate.
Art.69. – In situatia in care, in comisiile de examen sau de evaluare, sunt cadre didactice cu domiciliul in alta localitate, comisia judeteana / a municipiului Bucuresti de bacalaureat va lua toate masurile pentru a asigura, la cererea acestora, cazarea in spatii apartinand sistemului de invatamant sau in alte spatii care sa permita incadrarea in baremul prevazut pentru cazare, conform prevederilor legale.
Art.70. – (1) Se interzice cu desavarsire colectarea sau favorizarea actiunii de colectare a unor fonduri materiale sau banesti de la candidati, de la parintii acestora sau de la orice persoana care are rude in randul candidatilor, fonduri care au ca destinatie asigurarea cazarii, a meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din centrele de testare sau de evaluare.
(2) Conducerile unitatilor de invatamant vor lua toate masurile pentru informarea cadrelor didactice, elevilor si parintilor referitor la prevederile mentionate la alin. (1) si pentru a nu permite incalcarea acestora.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.