O delegatie a socialistilor europeni isi cauta miliardele de euro in buzunarele goale ale lui Gyurcany

O delegatie a Grupului de lucru pentru dezvoltare regionala a Parlamentului European a sosit la Budapesta pentru a verifica pe ce a cheltuit Guvernul Gyurcsany multele miliarde de euro puse la dispozitie de socialistii europeni in ultimii doi ani.

Constanze Krehl, membra a grupului socialist a declarat, potrivit Hir TV din Budapesta, ca in Ungaria a avut loc o fraudare a alegerilor, iar tara se afla acum in haos economic, in pofida faptului ca UE a pus la dispozitia guvernului maghiar miliarde de euro destinate dezvoltarii.

Dupa cum se stie, Ferenc Gyurcsany a recunoscut ca in ultimii ani executivul a mimat doar guvernarea, mintind si nefacand nimic. Mai exact, Gyurcsany a cheltuit fondurile europene pentru a spori salariile maghiarilor si a asigura o falsa crestere economica, intrucat toate acestea se faceau “prin trucuri”, utilizand fondurile de dezvoltare comunitare.

De amintit ca, in luna noiembrie a anului trecut, Jose Manuel Barroso i-a atras atentia lui Gyurcsany ca balanta deficitului bugetar ar trebui echilibrata, in vederea introducerii monedei europene. Gyurcsany i-a cerut atunci un ragaz de trei ani.

El a justificat atunci aceasta decalare prin necesitatea implementarii unor masuri care sa faca suportabila pentru populatie trecerea de la forint la euro. In fapt, Gyurcsany a canalizat fondurile europene direct in salarii.

Problemele lui Gyurcsany nu se opresc insa aici! A iesit la iveala si faptul ca el a “taxat” si social-democratii austrieci. Mai exact, deputatul austriac Alexander Zach a remis socialistilor lui Gyurcsany dividendele pe care le-a primit in cursul anului 2004 de la concernul STRABAG.

Mai exact, STRABAG a platit firma Eurocontact al lui Zach, fiind vorba de 15 milioane de euro, pentru proiectari si achizitii, in afacerea privind constructia autostrazii M5 din Ungaria. Zach, pe de alta parte, sustine ca suma ar fi mult mai mica.

HotNews.ro, Ambrus Bela, 21 sep 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.