Oamenii cu psihicul de fier se vindeca mai repede

Unii ii spun simplu „barbat adevarat”, altii ii spun „om militaros”, dar ceea ce-l caracterizeaza cu adevarat este faptul ca nu se plange niciodata. Un astfel de om, spun specialistii, rezista bine nu doar in fata vicisitudinilor vietii, dar si in fata bolilor de orice fel. Un tip „dur” nu cere niciodata ajutorul nimanui. Nici macar al doctorului. El nu are nevoie de sfaturi, pentru ca este obisnuit sa decida singur tot ce trebuie sa faca, dar ofera intotdeauna ajutor celor din jur, intrucat nici nu concepe macar ca acestia ar putea trai fara sprijinul lui. Majoritatea psihologilor numesc aceste trasaturi cu numele general de „tendinte de mascul alfa”, dupa numele pe care il poarta liderul unei haite de lupi. Dar, in ciuda titulaturii, astfel de tendinte se intalnesc si la foarte multe femei.

Oamenii de stiinta au monitorizat cu atentie reactiile fiziologice ale unui grup format din 50 de „oameni de otel”, alcatuit din 30 de barbati si 20 de femei. Conform datelor adunate intr-o perioada de 15 ani, acest tip de oameni se vindeca de patru ori mai repede decat ceilalti, in ciuda faptului ca nu apeleaza la medicamente. Descoperirea i-a uluit pe cercetatori, mai ales ca „durii” au avut de-a face nu doar cu gripe sau raceli banale, ci si cu virusi de hepatita sau infectii cu bacterii rezistente la antibiotice. Ce se intampla in corpul unui om care nu admite ca este bolnav? Sa fie un miracol? Psihologii au oferit o ipoteza si, in lipsa de altceva, aceasta presupunere ar putea constitui raspunsul la intrebari: creierul vindeca singur, pentru ca este convins ca poate! Prin urmare, un fel de placebo autoindus. Intrebati, durii au raspuns ca au tratat bolile cu nepasare si… s-au vindecat.

Partea negativa a acestei mentalitati este instrainarea fata de membrii familiei si, desigur, fata de colegii de la locul de munca. Chestionarele la care au raspuns oamenii care nu se imbolnavesc au scos la iveala cateva raspunsuri comune: au succes profesional, dar n-au prieteni; au mare grija de toti cei care le sunt apropiati, dar acestia nu le apreciaza eforturile; iubesc in tacere si cu greu inteleg reprosurile partenerului de cuplu; muncesc mult si nu prea au timp sa participe la evenimente mondene. Adica nici lor nu le e prea usor. Exact din aceste motive, cand un „om de otel” isi pierde increderea in sine, mentalitatea lui de invingator dispare si, imediat, il invadeaza bolile. Statisticile pot enumera sute de mii de oameni care au avut functii de conducere si s-au bucurat de o sanatate de fier si care, odata iesiti la pensie, s-au prabusit.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.