Acuzaţiile aduse de Oana Zăvoranu revistei STAR au fost respinse de Judecătoria Sectorului 1. Ţinând cont că „reclamanta Zăvoranu Ioana“ a solicitat daune în valoare de 500.000 RON, adică 5 miliarde de lei vechi, iar acum nu mai poate avea pretenţii la această sumă decât dacă va câştiga un eventual recurs, se poate spune că zicala potrivit căreia „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tribunal“ se aplică fără… drept de apel.
Potrivit avocatului George Papu, cel care a reprezentat interesele publicaţiei cu pricina, Zăvoranu a pretins această sumă în clipa în care a aflat că acuzaţiile de calomnie au fost abrogate din Codul Penal şi a fost nevoită să acuze revista de defăimare, termen prezent în Codul Civil, scrie Atac. Avocatul ne-a mai adus la cunoştinţă faptul că acesta a fost cel de-al optulea termen pentru prezentare în faţa instanţei, iar la celelalte şapte, Oana nu s-a prezentat.
Spicuim câteva din pledoaria susţinută de George Papu: „Din probele administrate în cauză nu rezultă nicidecum întrunirea cumulativă a condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale respectiv: fapta reclamată nu are caracter ilicit, ci este licită, fiind comisă prin exercitarea normală a unui drept subiectiv (neminem laedere qui suo iure utitur – pe nimeni nu vatămă cel ce-şi exercită un drept al său)“.
Mai departe pe site-ul Atac.