Suspectul de terorism-arestat pentru 29 de zile

Florin Lesch era gata sa se sacrifice intr-un atentat terorist

Judecatorii de la Curtea de Apel Timisoara au emis, marti dupa-amiaza, mandat de arestare preventiva pe 29 de zile pentru barbatul din Lugoj, suspectat de terorism si retinut, aseara, de SRI si procurorii DIICOT, in dreptul orasului Buzias.

Lesch a fost audiat de procurori toata noaptea de luni iar marti dimineata a fost prezentat judecatorilor de la Curtea de Apel Timisoara cu propunerea de arestare preventiva. Au fost retinuti si apropiati ai suspectului.

Procurorii au perchezitionat locuinta sa din Lugoj si au confiscat CD-uri si un calculator.

Potrivit procurorilor, Ioan Florin Lesch venea de la Lugoj si mergea la Timisoara. El dorea sa arunce in aer in centrul orasului, cu ajutorul unui sistem artizanal, actionat prin intermediul unui telefon mobil, masina in care se aflau doua butelii de aragaz pline.

Barbatul, in varsta de 28 de ani, le-a declarat anchetatorilor ca prin actiunea lui ar fi vrut sa determine autoritatile romane sa retraga trupele militare din Irak si Afganistan.

Anchetatorii spun ca el era convertit la islam si ca a intrat in legatura cu membrii organizatiei extremist-teroriste “Fratii musulmani”, din 2002 cand a participat la tabere de pregatire religioasa organizate in Romania.

“In anturaj, isi exprima deschis adeziunea la jihadul islamic, acuzand politica pro-occidentala a Romaniei.

Dupa convertirea la islamism si alegerea pseudonimului Aynan Hassan Abger (fost soldat in cea de-a VII-a Brigada a Armatei Islamice Bosniace) Lesch Florin Ioan a fost indoctrinat cu percepte fundamentaliste, declarandu-se dispus sa se sacrifice intr-un atentat terorist”, precizeaza Serviciul Roman de Informatii.

Potrivit SRI, Lesch a fost monitorizat incepand din 17 decembrie 2004, in urma unor suspiciuni privind legaturile sale cu organizatii teroriste fundamentalist-islamice si de initierea sau savarsirea de atentate teroriste pe teritoriul Romaniei.

Prin intermediul Internetului, barbatul a promovat atitudini violente anti-israeliene si anti-occidentale, indemnand la implicarea in jihad si a mentinut permanent legatura cu adepti ai ideologiei fundamentalist-islamice din tara si strainatate, mai ales cu musulmani din regiuni cunoscute ca pepiniera a fenomenului terorist.

“Pe parcursul monitorizarii au fost obtinute date certe privind intentiile lui Lesch Ioan Florin de a comite atentate teroriste impotriva unor baze militare americane ce ar putea fi infiintate in Romania, cu ajutorul armelor si munitiei la care ar avea acces”, mentioneaza SRI.

Pe baza datelor obtinute, la data de 17 august 2005 SRI a sesizat Sectia Teritoriala Timis de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism in acest caz.

Florin Lesch va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se vedea daca este in deplinatatea facultatilor mentale.

In 22 iunie, Mahmoud Chaker, fost agent secret irakian si fost sef al statiei de spionaj irakiene de la Bucuresti, sub acoperire diplomatica, a fost expulzat din Romania.

HotNews.ro, C.N.A., 27 iun 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.