Teo da lacrimi la tot cartierul

Una peste alta, eu cred ca, indiferent cum ai naste, nasterea e un miracol”. Asa a grait, cu intelepciunea-i caracteristica, Mihaela Tatu, in emisiunea ei de pe Acasa TV. Iar peste citeva minute a revenit asupra subiectului: “Repet, nasterea e un miracol si m-as bucura sa se gaseasca toate procedurile pentru femeile din Romania”.

Slab, slab de tot. Adica eu, ca sa-mi intre-n cap povestea cu miracolul, parca as mai fi avut nevoie de citeva interventii de-ale Mihaelei pe aceeasi tema. Uite, de exemplu, mi s-ar fi parut oportuna urmatoarea precizare: “Revin: nasterea e un miracol si nu cred ca cineva pe lumea asta ar putea sa ma contrazica”.

Apoi, n-ar fi fost deloc rau ca subiectul sa fie supus dezbaterii libere a publicului: “E cineva care crede ca nasterea nu e un miracol?”. Iar, in final, categoric ca ar fi dat foarte bine si o concluzie: “Pai nu v-am zis eu? Nasterea e un miracol, dom’le!”.

Deci, dupa cum stiti, Teo a plecat, ca si vara trecuta, prin tara, in scopul de a-i surprinde pe cei care isi doresc s-o intilneasca si sa schimbe citeva vorbe cu ea. Nu mai tin minte pe cine-a surprins anul trecut, dar am vazut ca anul asta s-a profilat pe nunti.

Una, doua, da buzna peste cite-o paranghelie din categoria asta si le face pe mirese sa lacrimeze de emotie. La un moment dat, a facut insa sa plinga chiar si un mire, ceea ce mi s-a parut deja exagerat.

Cotidianul, Simona Tache, 19 aug 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



like la pagina pentru a continua!