Vista piratat nu va avea Aero Glass

In incercarea de a preveni piratarea urmatorului sau sistem de operare, Microsoft a anuntat ca acesta va include o versiune mai avansata a deja binecunoscutului Windows Genuine Advantage, introdus in toamna anului 2004 si folosit pentru a verifica autenticitatea licentei copiei de Windows instalate.

In cazul in care sistemul nu trecea de respectivul test, clientului i se refuza accesul la o sumedenie de download-uri de pe site-ul Microsoft, cele mai importante dintre acestea fiind evident, nenumaratele patch-uri de securitate disponibile.

Vista va duce acest concept mai departe, oprind accesul la interfata Aero Glass, ce va fi introdusa de catre Microsoft odata cu lansarea acestei noi versiuni de Windows.

Printre noutatile aduse de Aero Glass se numara transparenta anumitor elemente de interfata, ferestrele 3D cu posibilitate de rotire, precum si thumbnail-uri disponibile atunci cand cursorul este tinut deasupra unei ferestre minimizate pe taskbar.
Nu doar piratii vor fi privati de noua interfata, Microsoft oferind in linii mari specificatiile de sistem necesare pentru aceasta.

Astfel, pentru a rula Aero Glass, sistemul va trebui sa aiba o latime de banda a memoriei de cel putin 1800 MB/s, un driver video special pentru Vista (WDDM), precum si suficienta memorie video; spre exemplu. pentru o rezolutie de 1280 x 1024 vor fi necesari cel putin 64 MB RAM.

Vista va include si o aplicatie ce va masura performanta sistemului si, in functie de rezultate, va rula Aero Glass sau o interfata similara celei disponibile in Windows XP.

Avand in vedere relativul esec al versiunii actuale de Windows Genuine Advantage, la scurt timp dupa aparitia acesteia existand deja mai multe posibilitati de a ocoli protectia, este putin probabil ca versiunea inclusa in Vista sa aiba mai mult succes.

XF Project, 17 apr 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.