Zeci de mii de euro din ComunicateDePresa in Ro

Comunicatedepresa.ro atrage 10.000 de abonati si mai mult de 30% din cifra de afaceri cumulata a agentiilor de relatii publice NewMedia Agency si NewMedia PR, cele doua companii avand in acest an, ca obiectiv, depasirea cifrei de afaceri de 100.000 EUR.

Cati oameni citesc communicate de presa? Destui de multi. Cel putin daca ar fi sa luam in considerare abonatii la communicatedepresa.ro, un serviciu al companiei de relatii publice New Media Agency, dezvoltat in parteneriat cu compania Senior Software, la care sunt inscrisi 10.000 de abonati.

In cei doi ani de activitate de la infiintare, oficialii companiei precizeaza ca au publicat, distribuit si monitorizat 8,375 comunicate de presa.

Referindu-se la abonatii serviciului care folosesc zilnic serviciile de publicare, gazduire, distributie si monitorizare de comunicate de presa, Alin Zainescu (foto), General Manager, New Media Agency, spune ca “Sunt foarte multi jurnalisti din toata tara si care acopera toate tipurile de media.

Serviciile noastre sunt utilizate cu succes de foarte multi profesionisti din zona marketing/comunicare atat din organizatii mari, multinationale dar si din companii autohtone mici care au inteles puterea Internetului ca mediu de comunicare”.

Publicate gratuit, dar si pe bani

In ce conditii sunt publicate comunicatele? Zainescu spune ca exista mai multe tipuri de abonamente printre care si unul gratuit, insa companiile care au nevoi mai mari de comunicare si doresc mai multe de la serviciul agentiei de relatii publice pot opta pentru abonamente pe bani.

“In acest fel pot opta pentru distributie mai multe comunicate de presa pe luna si au acces si la monitorizare: cati si cine sunt cei care au deschis mesajul primit prin e-mail”, sustine directorul agentiei de relatii publice NewMedia.

600 organizatii, mai active

Dar cine trimite comunicatele de presa? “Comunicatele de presa sunt de la 2057 organizatii (inscrise acum cand scriu)”, din care “Cam 30% din ele sunt mai active”, a declarat ieri, pentru AdPlayers si AdPlayers.ro, Alin Zainescu,.

“Este drept ca nu toate sunt foarte active dar in ultima vreme din ce in ce mai multe au inteles de ce trebuie sa comunice (inclusiv online)”, sustine oficialul New Media.

Printre acestea se numara companii, institutii publice sau organizatii nonguvernamentale. “Sunt si organizatii mari multinationale dar si companii mici si medii autohtone”, precizeaza seful agentiei. Si, ca sa ne convinga, el ne-a trimis la adresa unde pot figasite si cele 2057 de organizatii, ordonate alphabetic (http://www.comunicatedepresa.ro/firme.php ).

100.000 EUR in 2006

Desi reprezinta doua extensii de brand ale aceluiasi nume, practic, sub New Media se gasesc doua companii – New Media Agency si New Media Public Relations.

Asa cum precizeaza executivii companiei , pentru AdPlayers, New Media Agency deruleaza proiectele legate de Internet, in vreme ce New Media PR este o companie de comunicare si relatii publice care se ocupa de partea de PR si organizare evenimente.

“Prin New Media Agency am dezvoltat un instrument online ce vine in sprijinul specialistilor in comunicare: Comunicatedepresa.ro: publicare online, distributie si monitorizare comunicate de presa – www.comunicatedepresa.ro”, afirma Alin Zainescu, pentru AdPlayers si AdPlayers.ro.

Agentia de relatii publice New Media PR este specializata in comunicare online si managementul evenimentelor, iar principalele domenii de expertiza sunt IT & C, turism si servicii financiare.

Printre evenimentele organizate de NewMedia PR in 2005 si 2006, se numara Marketing360 ( www.marketing360.ro/eveniment), LOAD 2005 – Linux Open Alternative Days 2005 ( www.load.ro ) , Glamour & Style ( www.glamourandstyle.ro ) , Conferinta Business Intelligence Day 2005 – Business Objects sau lansarea Macromedia Studio 8 pentru Romania.

Cele doua companii aflate sub aceeasi umbrela au inregistrat anul trecut cifre de afaceri de 46.500 EUR – New Media Agency (estimare AdPlayers), respectiv 15.700 EUR (New Media PR) si , dupa cum afirma pentru AdPlayers Alin Zainescu, vor sa depaseasca in acest an 100.000 EUR.

AdPlayersFile NewMedia Agency / NewMedia Public Relations

Anul infiintarii 2002 / 2004

Numar de angajati 3

Cifra de afaceri la 31 Dec. 2005 (lei) (estimare in EUR AdPlayers)

New Media Agency 1.625.000.000 ROL ( 46.500 EUR)

New Media PR 550.000.000 ROL (15,700 EUR )

Clienti noi castigati in 2005 – Romsym Data, Galileo, Ways Travel, Cultural Romtour

Planuri pentru 2006 – Cifra de afaceri peste 100.000 EURO

AdPlayers.ro, 09 aug 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.