BlogInvest.ro


Petrolexportimport, candva monopolul importului şi exportului de titei, a avut pierderi in S1 de 680.000 lei, la afaceri de 385.000 lei


Petrolexportimport (PEI), companie specializată în comercializarea produselor petroliere, a avut în primul semestru pierderi de 680.000 de lei, de trei ori mai mici faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce afacerile companiei au urcat cu 3% la 385.000 de lei. Petroexportimport are 1,6 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 76,7% de Laird Resources, înregistrată în paradisul fiscal Tortola din Insulele Virgine Britanice.

Până în 1997 compania a deţinut monopolul importului de ţiţei şi exportului de produse petroliere prin sistemul de rafinare. Petroexportimport este listată la BVB din 1999, iar în 2000 a fost complet privatizată. În 2006 atingea cea mai ridicată valoare pe bursă, de aproximativ 80 mil. lei. În şase ani, valoarea companiei pe bursă s-a diminuat drastic.

Sumele datorate Piraeus Bank, un jucător de talie medie din sistemul bancar, se ridică la 60 mil. lei, fiind reprezentate de două credite bancare, unul pe termen lung care la data de 30 iunie 2016 era de 27,7 mil. lei şi un credit pe termen scurt în sold de 12 mil. lei. „Sumele datorate instituţiilor de credit în sumă de 60,5 mil. lei reprezintă sold utilizat în anii precedenţi“, se arată în raportul companiei.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!