BlogInvest.ro


Un rege al asfaltului a cumparat ATE Bank Romania


Omul de afaceri Dorin Umbrărescu a semnat un acord cu Piraeus Bank pentru preluarea subsidiarei ATE Bank România, urmând să plătească 10,3 milioane de euro pentru 93,27% din acţiunile instituţiei de credit, a anunţat, joi, grupul bancar elen.

Transferul va avea loc după finalizarea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi după obţinerea avizului autorităţilor de reglementare. “Transferul va avea loc după finalizarea separării majorităţii activelor şi pasivelor ATE Bank România şi integrarea acestora în Piraeus Bank România”, se arată într-un comunicat transmis de banca elenă bursei din Atena.

Agenţia MEDIAFAX a publicat în luna octombrie a anului trecut că ATE Bank România, preluată la mijlocul anului trecut de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile, iar capitalurile să ajungă la 200 milioane euro.

În toamna anului trecut a apărut în piaţă informaţia că un grup format din peste zece oameni de afaceri, printre care se vehiculau nume precum Gruia Stoica sau Dorel Umbrărescu, la care se alăturau cele cinci societăţi de investiţii financiare, va prelua afacerea ATE Bank în România.

Surse spuneau atunci însă că tranzacţia va fi realizată de un număr minim de investitori, urmând ca ulterior să se deschidă posibilitatea şi altor oameni de afaceri să investească, inclusiv societăţilor de investiţii financiare. Noua bancă ar urma să fie condusă de fostul prim-vicepreşedinte Raiffeisen Bank Marinel Burduja, care este şi artizanul negocierilor.

Burduja a fost numit luni în Consiliul de Administraţie al Leumi Bank, decizie confirmată atât de el, cât şi de oficialii băncii. Numirea lui Burduja în Consiliul de Administraţie al băncii ar putea sugera că israelienii de la Leumi sunt dispuşi să renunţe la filiala din România în cazul unei oferte oportune.

La mijlocul anului trecut, Piraeus Bank Grecia a preluat ATE Bank Grecia, inclusiv toate sucursalele din regiune, adică şi 93,27% din acţiunile ATE Bank România. ATE Bank România a fost înfiinţată în anul 1990, ca Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă, fiind prima bancă cu capital mixt (român şi străin) din România.

În iunie 2006 Agricultural Bank of Greece (ATE Bank Greece) a preluat pachetul majoritar de acţiuni. Odată cu schimbarea acţionarului majoritar s-a modificat şi numele băncii, devenind astfel ATE Bank România.

Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM deţine 3,83%din acţiunile ATE, în valoare nominală de 8,45 milioane lei, iar restul titlurilor sunt împărţite între 2.330 de persoane (2,07% din acţionariat – 4,57 milioane lei şi 105 firme cu 0,84%, respectiv acţiuni de 1,84 milioane lei).

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!