BlogInvest.ro


Valoarea tichetului de masa ar putea creste


Valoarea nominală a unui tichet de masă va putea fi de cel mult 13 lei, faţă de 9,41 lei cât este în prezent, potrivit unei propuneri legislative depusă la Senat.

Proiectul a fost iniţiat de 59 parlamentari PSD, PNL şi UDMR şi modifică Legea privind acordarea tichetelor de masă.

Inițiatorii consideră că acum valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei, în sistem de catering, nu la restaurant. Din acest motiv, un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru.

Conform acestora, ‘crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, valoare ce trebuie recuperată pentru ultimii 5 ani, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală.

Măsura asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană’.
Propunerea se află în consultare publică la Senat, care este prima Cameră sesizată.

Foto: Click ; Sursa: Agerpres

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!