BlogInvest.ro


FTSE Russell: Doar lichiditatea mai desparte BVB de statutul de piata emergenta


Compania specializată în structurarea indicilor FTSE Russell afirmă că Bursa de Valori BUcurești îndeplinește 8 din 9 criterii necesare pentru accesarea statutului de piață emergentă. Singura ștachetă pe care BVB nu o doboară este cea a lichidității.

Lichiditatea, bat-o vina! Adâncimea insuficientă este singurul lucru care împiedică Bursa de Valori București să primească statutul de piață emergentă din partea companiei FTSE Russell, lider global în alcătuirea indicilor de piață. Conform unei analize a acesteia, BVB îndeplinește 8 din cele 9 criterii necesare pentru promovarea la FTSE-Secondary Emerging, însă lichiditatea insuficientă pentru a permite investiții internaționale mari este cea care împiedică obținerea respectivului statut.

Analiza FTSE Russell pentru martie 2016 citată într-un comunicat al operatorului de piață BVB remis Profit.ro subliniază că acesta tocmai a îndeplinit un nou criteriu, cel privind costurile de tranzacționare care – implicite sau explicite – trebuie să fie competitive și rezonabile.

“Acest anunț reprezintă un succes major, care ne plasează la un pas distanță de a fi incluși pe «lista scurtă» (Watch List) de către instituția de evaluare internaționala”, spune Bursa de Valori București în documentul citat.

În prezent, alte trei instituții internaționale de profil, respectiv MCSI (SUA), S&P Dow Jones (SUA) și STOXX (Elveția), evaluează piața de capital din România pentru a vedea dacă aceasta va depăși actualul statut de piață de frontieră.

La începutul acestei luni, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, declara că investitorii au în vedere ca dimensiune minimă existența unui rulaj zilnic de un milion de euro pentru anumiți emitenți, astfel încât să ia o poziție mai mare de 20 milioane euro pe piața românească.

În acest sens, în opinia sa, soluția ar fi continuarea programului de listări. “Trebuie să ieșim din «cutia» statutului de piață de frontieră și să intrăm în cea de piață emergentă. Însă fără reluarea privatizării prin listare la bursă a celor mai atractive companii de stat nu vom trece la statutul de piață emergentă”, declara Sobolewski în urmă cu două săptămâni la conferința Growth Forum – Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!