BlogInvest.ro


Vrancart a primit unda verde de la Consiliul Concurentei pentru achizitia Rom Paper, producatorul brandului Mototol


Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart Adjud (VNC) a primit undă verde de la Consiliul Concurenței pentru achiziția Rom Paper Brașov, unul dintre cei mai importanți producători de hârtii igienico-sanitare din România, care deține și brandul Mototol.

”În data de 20 decembrie 2016, Consiliul Concurenței a emis decizia de neobiecțiune privind operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin dobândirea controlului unic de către societatea Vrancart Adjud asupra societății Rom Paper Cristian- Brasov (…) Decizia de neobiectiune își va produce efectele în conformitate cu prevederile legale, iar achiziția pachetului majoritar de părți sociale a societății Rom Paper Cristian este condiționată de parcurgerea etapelor legale obligatorii, urmând a fi efectuate inclusiv mențiunile cuvenite la Oficiul Registrului Comertului privind tranzacția părților sociale”, potrivit unui comunicat Vrancart.

În iulie, Vrancart Adjud a anunțat achiziția pachetului majoritar de acțiuni la Rom Paper și noi investiții pentru creșterea competitivității producătorului. Producătorul a evaluat achiziția Rom Paper Brașov la 4,2 -6,5 milioane euro, preț ce va fi definitivat în următorii doi ani, în funcție de rezultatele financiare obținute în această perioadă de compania din Brașov.

Acționarul fondator Claudiu Puchin va conduce în continuare operațiunile companiei din poziția de director general.

”Ne vom continua drumul de dezvoltare prin achiziții care să completeze activitatea noastră. În acest caz, complementaritatea gamei de produse este aproape perfectă. În urma achiziției, prin combinarea operațiunilor, ne propunem să asigurăm o creștere a veniturilor prin extinderea portofoliului de produse și creșterea gradului de acoperire a canalelor de distribuție și, de asemenea, să obținem sinergii de cost prin integrare”, a declarat Ionel Ciucioi, director general Vrancart.

El a adăugat că planurile Vrancart pentru Rom Paper presupun invesții noi în echipamente care să măreasca avantajul competitiv al companiei.

“Vrancart (…) reprezintă acum un partener strategic care să ajute Rom Paper sa se dezvolte și mai mult și care respectă valorile companiei noastre. Voi continua să muncesc alături de noii mei colegi pentru o integrare rapidă și, ulterior, pentru o creștere sustenabilă”, a declarat Claudiu Puchin, Director General și acționar minoritar al Rom Paper, după tranzacție.

Rom Paper a fost înființată în anul 2002, de familia Claudiu și Nicoleta Maria Puchin, și produce șervețele la cutie, șervețele de masă, prosoape pliate, hârtie igienică, role profesionale și prosoape cosmetice.

Compania este prezentă în toate canalele de distribuție din comerțul modern (hipermarketuri, supermarketuri,cash and carry) și în comerțul tradițional (prin intermediul distribuitorilor). Totodată, produsele realizate de Rom Paper sunt comercializate în peste 7 țări. Anul trecut, Rom Paper Brașov a înregistrat o cifră de afaceri de 51,57 milioane lei (11,6 milioane euro), cu 19% mai mare comparativ cu 2014, și un profit net de 2,5 milioane lei (562.000 euro), în scădere cu 6,7%.

Vrancart a fost înființată în anul 1977 și se situează între primii trei producători de carton, ambalaje din carton ondulat, hartie pentru carton ondulat și hârtii igienico-sanitare din România.

Compania, controlată în proporție de 74,72% de SIF Banat-Crișana (SIF1) și listată la Bursa de Valori București, derulează în prezent un program de investiții care să-i asigure transformarea în lider de piață local. Producătorul de hârtie Vrancart Adjud raportează, pentru anul trecut, venituri din cifra de afaceri de 209,85 milioane lei, cu 6,27% mai mari decât cele 197,47 milioane lei, realizate în 2014.

În 2015, afacerile au crescut cu 6,27%, la 209,85 milioane lei, în timp ce profitul net, de 18,04 milioane lei, a fost cu 4,85% mai mic. Compania a anunțat planuri de investiții în dezvoltarea afacerii, care vor fi finanțate printr-o emisiune de obligațiuni de 8,5 milioane euro, ajutor de stat și credite bancare.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!