Gigantul telecom Verizon a anuntat marti, potrivit CNBC, ca va cumpara compania AOL, tranzactie estimata la 4,4 miliarde de dolari. Imediat dupa anuntul public, actiunile AOL au crescut cu 17%, in timp ce actiunile Verizon au scazut cu 2.
Verizon va cumpara ansamblul activitatilor AOL inclusiv ziarul online The Huffington Post si site-ul specializat TechCrunch. Tranzactia, care are nevoie de aprobarea arbitrului concurentei, ar urma sa fi finalizata in aceasta vara, a precizat Verizon, intr-un comunicat.
AOL s-a mai aflat intr-o asociere cu un alt mare grup, Time Warner, cu care a fuzionat pentru 165 de milioane de dolari in 2001, chiar inainte de izbucnirea bulei internetului, si de care s-a despartit in 2009.
Reuters scrie ca AOL va urma sa functioneze ca subsidiara Verizon si va fi condusa in continuare de actualul CEO, Tim Armstrong. Potrivit sursei citate, Armstrong incearca sa intareasca expertiza AOL in domeniul tehnologiei de publicitate pe platforme mobile, apreciind ca mobilul va reprezenta 80% din consumul media in anii urmatori.
Verizon are peste 100 de milioane de consumatori de servicii mobile si acorduri pentru continut cu Liga Nationala de Fotbal American. Potrivit lui Armstrong, Verizon are o strategie pertinenta in domeniul mobile video. Iar potrivit analistilor bursieri citati de Reuters “principala atractie la AOL este tehnologia pe care a dezvoltat-o pentru a vinde publicitate si pentru a livra video online si mobil”.