Un număr de 15 creditori au cerut insolvenţa producătorului de cablaje Romcab (MCAB), potrivit siteului Tribunalului Mureş. Printre aceştia se numără UniCredit Leasing, Banca Transilvania , Primaserv, Aliat Motors sau agenţia de turism Charter Trans Air Agency.
Romcab Târgu-Mureş a anunţat că va cere iniţierea...
Banca Transilvania a raportat pentru anul 2016 la nivel individual active de 51,8 miliarde de lei, în timp ce banca franceză BRD a avut active de 50,7 mld. lei ceea ce înseamnă că banca din Cluj a urcat pe locul doi în clasamentul celor mai mari bănci din România.
Pe primul loc este BCR, care încă nu şi-a prezentat...
Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi Transgaz ar putea oferi cele mai mari dividende în 2017, dintre companiile mari de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), se arată într-un comunicat al Tradeville remis, vineri, AGERPRES.
'Dividendele reprezintă una dintre cele mai importante teme pentru piaţa BVB, respectiv un ciclu...
Peste 400 de reprezentanti din piata de capital, industria financiara si antreprenori au participat la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului bursier din Romania.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a anuntat castigatorii premiilor pietei de capital în cadrul evenimentului de Inaugurare a Anului Bursier 2017. Anul acesta,...
Tranzacția specială de ieri cu 104,54 milioane acțiuni Banca Transilvania a fost încheiată de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care și-a lichidat o parte din deținerea sa, echivalentul a 2,86% din capitalul social, pentru suma de 246,20 milioane lei.
BERD și-a redus expunerea la Banca Transilvania...
Cand se plang cel mai tare ca o sa le mearga prost, bancile fac profituri uriase. Cel putin asta reiese din rapoartele financiare din primele noua luni ale anului.
Datele arata cresteri de peste 110 la suta, dar si foarte multi clienti noi. Rezultatele excelente vin dupa ce, in primavara, Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, ne avertiza...
Banca Transilvania, a treia bancă după active, a încheiat primele nouă luni din 2016 cu un profit în creștere cu 110% la nivelul băncii și în scădere cu aproape 70% la nivelul grupului, la aproape 698 de milioane de lei, după ce au fost incluse rezultatele fuziunii cu Volksbank.
La șase luni, BT înregistra un profit de...
Dupa publicarea rezultatelor pentru primul semestru, scriam ca impactul legii darii in plata asupra bancilor listate la BVB pare sa fi fost modest. Rezultatele la noua luni confirma acest lucru. Desi segmentul creditelor ipotecare a incetinit usor in ultimele luni, cresterea creditelor de consum le-a compensat din plin, astfel incat...
Banca Transilvania are o nouă identitate de brand, care exprimă ideea de România, modernitate, respect şi energie, valori cu care BT se identifică. Este al doilea rebranding din istoria băncii, după cel din 2003: sigla a fost redesenată, iar paleta cromatică – galben, roşu şi albastru – reprezintă noul limbaj vizual al...