Zi rosie pentru sectorul bancar european astazi, iar actiunile de la BVB nu au facut exceptie

Zi roșie pentru sectorul bancar european astăzi, în condițiile în care îngrijorările privind profitabilitatea instituțiilor de credit au revenit în prim plan, iar titlurile listate la București nu au făcut excepție. Corecțiile de peste 3% pe acțiunile bancare, alături de un nou declin al companiilor energetice, s-au reflectat într-o scădere de 1,6% la nivelul indicelui de referință, până la pragul de 6.410,34 puncte.

Rulajul pieței a urcat de la 43,5 milioane de lei joi la 52,2 milioane de lei, alimentat de două tranzacții deal cu titlurile Banca Transilvania (TLV), în valoare de 22,5 milioane de lei.

De la începutul săptămânii, BET a pierdut 2,3%, după o apreciere cu 1,1% în săptămâna anterioară. Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a scăzut cu 2,4% vineri și cu aproape 2% la nivelul săptămânii, în contextul în care investitorii renunță la activele riscante și își mută atenția spre piețele de obligațiuni, inclusiv cele corporative.

Banca Centrală Europeană (BCE) a început să cumpere de miercuri obligațiuni emise de companii, în speranța că le va încuraja astfel să împrumute și să cheltuiască, o nouă încercare a băncii de a relansa o inflație extrem de scăzută în zona euro.

În același timp, îngrijorările investitorilor referitoare la profitabilitatea sectorului bancar european, precum și apropierea referendumului din Marea Britanie și a deciziilor de politică monetară din SUA și Japonia au generat o volatilitate crescută în piețe joi și vineri.

“Toată lumea pare nervoasă. Cu atât de multe evenimente care se apropie – deciziile Fed și ale Băncii Japoniei, votul pe marginea Brexit-ului -, nimeni nu vrea să mai rămână în piață“, potrivit analiștilor băncii elvețiene Luzerner Kantonalbank, citați de Bloomberg.

Cele mai afectate acțiuni au fost cele din sectorul bancar. Băncile italiene s-au corectat cu până la 6,5%, în timp ce instituțiile de credit din Germania și Franța au pierdut între 3% și 5,5%.

La București, Banca Transilvania s-a depreciat cu 1,9%, BRD Societe Generale (BRD) a scăzut cu 3,1%, în timp ce acțiunile băncii austriace Erste (EBS) au coborât cu 5,6%. Pe bursa de la Viena, acțiunea Erste a pierdut aproape 5,7% din valoare, până la prețul de 21,29 euro.

Erste a fost astăzi al doilea cel mai lichid emitent pe piața reglementată a BVB, cu transferuri de 4,4 milioane de lei.

Clasamentul este condus în continuare de Romgaz, care a generat tranzacții de peste 11 milioane de lei. Titlurile producătorului de gaze naturale au fost cele mai căutate de investitori în această săptămână, când au făcut obiectul unor trasferuri în valoare de 50,8 milioane de lei. Acțiunea Romgaz s-a corectat cu 0,4% vineri, însă la nivelul săptămânii a urcat cu aproape 1,1%.

Pe locul al treilea în funcție de rulajul zilnic se situează Fondul Proprietatea (FP), cu transferuri de 3,48 milioane de lei și o depreciere la nivelul acțiunii de 1,4%, urmat de Banca Transilvania, cu un rulaj pe segmentul principal de 2,85 milioane de lei, și Electrica (EL), cu tranzacții însumând 1,57 milioane de lei și o corecție de 0,3%.

Cele mai mare scăderi la nivelul indicelui energetic, care s-a depreciat cu 1,1%, au fost consemnate pe acțiunile Transgaz (TGN) și OMV Petrom (SNP). Titlurile Transgaz au închis pe minus cu 2,4%, până la prețul de 282 lei, în timp ce acțiunile Petrom s-au corectat cu 1,8%, după transferuri de aproape 950.000 lei.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: