Lovitura soc pe bursa de la Bucuresti: Romcab isi cere singură insolventa

Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş, listat pe bursa de valori Bucureşti cu simbolul MCAB, care intenţiona să iasă cu obligaţiuni de 1 mld. lei (200 mil. euro) pe pieţele externe, şi-a cerut singură insolvenţa, potrivit dosarului depus astăzi, 10 februarie, la Tribunalul Mureş. Romcab Târgu-Mureş este controlată indirect, prin compania Sadalbari, de omul de afaceri Zoltan Prosszer, totodată directorul general şi preşedintele companiei. El are prin Sadalbari 69% din Romcab.

Potrivit unor surse din piaţă masa credală ajunge la 1 mld. lei (200 mil. euro), jumătate bănci, jumătate furnizori. În dosar se arată că Romcab Târgu Mureş, cu capitalizare bursieră de 40 mil. lei, invocă articolul 66 din legea numărul 85/2014. Încă nu a fost stabilită dată la care să se judece cererea companiei.

Acest articol face referire la faptul că “supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menţionează şi faptul că au fost verificate şi că sunt îndeplinite condiţiile privind realitatea şi oportunitatea operaţiunilor juridice supuse avizării”.

De aproape o lună pe piaţă erau informaţii că emitentul din Târgu Mureş are peste 60 de incidente de plată în valoare de 13 mil. lei.

Ziarul Financiar a scris pe 13 ianuarie că din acţionariatull companiei din Târgu Mureş şi-a marcat exit-ul Morgan Stanley, printre cele mai mari bănci de investiţii din lume, care avea 4,8% din companie, adică o deţinere de 2,8 mil. lei. Sper comparaţie, americanii aveau în 2007 un procent de 22,9% din compania din Târgu Mureş.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: